Cresterea economica mondiala va scadea puternic in 2009, prevestesc analistii care au participat la Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (CNUCED), care, mai pesimista decat alte institutii, prevede un ritm de crestere lent si de durata. Mai mult, analistii care au participat la reuniune nu s-au sfiit sa aiba un ton ironic atunci cand au prevestit zile negre pentru economia mondiala. Astfel, economistul sef al CNUCED, Heiner Flassbeck, care a prezentat raportul anua
Cresterea economica mondiala va scadea puternic in 2009, prevestesc analistii care au participat la Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (CNUCED), care, mai pesimista decat alte institutii, prevede un ritm de crestere lent si de durata.
Mai mult, analistii care au participat la reuniune nu s-au sfiit sa aiba un ton ironic atunci cand au prevestit zile negre pentru economia mondiala. Astfel, economistul sef al CNUCED, Heiner Flassbeck, care a prezentat raportul anual al comertului si dezvoltarii pe anul 2008, declara: ” Daca vreti sa stiti minunata mea estimare, atunci va spun ca rata de crestere mondiala va scadea de la 2,9% in 2008, la 1,5% sau chiar 1% in 2009″.
Nici cei de la FMI nu dau vesti mai bune. La sfarsitul lui august, Fondul Monetar International arata ca rata de crestere economica la nivel mondial va fi in scadere in 2009. Ce e drept, FMI vede aceasta crestere undeva in jurul valorii de 3,7%.
Analistii de la CNUCED nu au ezitat sa arate ca ritmul redus de crestere va fi de durata, cauzele acestuia fiind politicile monetare „prea restrictive”. Acestia au tinut sa sublinieze ca modificarea dobanzii de politica monetara a BCE de la inceputul lunii iulie ar putea avea efecte negative asupra cresterii economice.
„Riscul de recesiune economica asociat cu o politica reactiva de tip ortodox (care consta in marirea ratei dobanzii) este ridicat, intrucat riscul unei inflatii galopante asociat cu reactiile politice de un fel sau altul este supraestimat”, afirma institutia.
Sursa: Le Point