Previziuni optimiste pentru piața M&A

burse

Bursa

Piața de fuziuni și achiziții va fi alimentată, în următoarele 12 luni, de revenirea economiei. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Mergermarket și Merrill DataSite în rândul a 125 de directori din companii și consultanți financiari din Europa, America de Nord și regiunea Asia – Pacific.

Astfel, se estimează că revenirea economiei va fi principalul motor de creștere al pieței de fuziuni și achiziții, în special în Europa, unde 375 dintre respondenți cred că se va înregistra o creștere „semnificativă”.

„Rezultatele sunt încurajante, dar trebuie privite prin prisma faptului că piața europeană de fuziuni și achiziții se recuperează încă după colapsul cauzat de criza financiară globală”, a spus Catherine Ford, Managing Editor la Remark, divizia de cercetare a Mergermarket. „Există și riscul ca recenta revigorare a pieței M&A să fie doar pe termen scurt, deoarece majoritatea respondenților cred că vorbim de o recesiune în W”.

Pe lângă revenirea economiei, disponibilitatea finanțărilor este de asemenea un motor de creștere a pieței pentru un sfert din respondenții din Amercia de Nord și o cincime din Asiatici. În Europa, numai 16% dintre participanții la studiu cred că exit-ul fondurilor de investiții ar putea fi un catalizator al pieței de fuziuni și achiziții.