Previziuni pesimiste pentru economia britanică

Marea Britanie va avea o revenire economică "dureroasă şi prelungită", în formă de "VW", economia Regatului urmând "să se lovească de pragul de jos" timp de încă 18 luni, potrivit analiştilor de la Ernst and Young Item Club, citaţi de ziarul The Guardian. Raportul de creştere economică pentru trimestrul al treilea, care va fi prezentat vineri de guvernul de la Londra, urmează să anunţe oficial încheierea recesiunii după cinci trimestre de contracţie a Produsului Intern Brut

Marea Britanie va avea o revenire economică „dureroasă şi prelungită”, în formă de „VW”, economia Regatului urmând „să se lovească de pragul de jos” timp de încă 18 luni, potrivit analiştilor de la Ernst and Young Item Club, citaţi de ziarul The Guardian.

Raportul de creştere economică pentru trimestrul al treilea, care va fi prezentat vineri de guvernul de la Londra, urmează să anunţe oficial încheierea recesiunii după cinci trimestre de contracţie a Produsului Intern Brut (PIB), însă analiştii anticipează că Marea Britanie va reveni la o creştere economică normală abia în anul 2012.

Economia britanică „se va lovi de pragul de jos în următoarele 18 luni”, afişând un model de relansare în formă de „VW”, din cauza depresiei din zona consumatorilor şi reducerilor semnificative de cheltuieli publice care vor fi probabil introduse după următorul scrutin electoral.

Ernst and Young Item Club anticipează o creştere economică de 1% anul viitor şi 2% în 2011, prognoze care contrazic proiecţiile oficiale ale guvernului, de 1,5% pentru 2010, respectiv 3,75% pentru 2011 – nivel care ar reprezenta „revenirea la normalitate”.

Analiştii consideră că programul de 175 miliarde de lire prin care Banca Angliei preia active direct din piaţă pentru a creşte lichiditatea din sistem a stabilizat piaţa, contribuind la majorarea preţurilor activelor către niveluri normale, însă nu s-a tradus şi într-o creştere a cheltuielilor sau a investiţiilor din economia reală.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte şi Marea Britanie trebuie să tipărească mai mulţi bani
Citeşte şi Britanicii o duc din ce în ce mai rău