La 10 ani de la criza financiară, Europa a reușit să recupereze dar nu a renăscut. Inflația scăzută, ratele mici și creşterea economică redusă au devenit noua normalitate pentru statele europene.
Europa a îndurat un deceniu de stagnare economică după criza economică, iar dacă nu acţionează repede, e pe cale să treacă printr-un nou astfel de episod, relatează CNN.
La 10 ani de la criza financiară, Europa a reușit să recupereze dar nu a renăscut. Inflația scăzută, ratele mici și creşterea economică redusă au devenit noua normalitate pentru statele europene.
Menţinerea acestei stări de fapt ar putea avea repercursiuni dezastruoase. Dacă se mai irosește încă un deceniu se ajunge la adâncirea decalajului dintre zona urbană și cea rurală în Europa, ar priva tinerii de joburi și ar alimenta instabilitatea politică.
Carsten Brzeski, economist șef la ING Germania, consideră că acest lucru ar putea cauza și destrămarea Zonei Euro. „Există riscul de a lua măsuri prea târziu, să realizăm atunci că am irosit prea mult timp”, spune Brzeski.
Situaţia economică a Europei este comparabilă cu cea a Japoniei, denumită „deceniul pierdut”. În anii 1990, Japonia a cunoscut o perioadă caracterizată de o creştere scăzută a economiei şi inflaţie scăzută, din care economiştii spun că ţara nu pare să fi ieşit în mod convingător.
Simptomele stagnării pe termen lung, proces denumit „japonificare”, pare că sunt vizibile acum și în Europa. De la sfârşitul anului 2018, inflaţia în Zona Euro s-a aflat sub ţinta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană. În iunie, a ajuns însă la 1,3%.
Creşterea PIB-ului a fost de 1,8% în 2018, iar prognozele arată o încetinire până la 1,2% în 2019. Anul 2020 ar putea fi și mai problematic, având în vedere că regiunea ar putea să se confrunte cu un Brexit haotic.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, părăsește instituţia în octombrie fără să fi crescut rata dobânzii în timpul preşedinţiei sale de 8 ani. Unii analişti prevăd chiar o micşorare în septembrie.
Investigaţiile asupra cauzelor acestei situaţii au evidenţiat un factor important – recuperarea neuniformă după criza financiară.
Şomajul în Uniunea Europeană a atins vârful în 2013, atunci când 26,5 de milioane de oameni nu erau angajaţi, iar de atunci a scăzut la 15,7 milioane, fiind acum sub nivelul la care se afla înainte de criză. Acest lucru însă nu este valabil în locuri precum nord-vestul Spaniei, sudul Italiei sau sudul Greciei, care încă se confruntă cu rate mari ale şomajului.
Situaţia actuală a Europei se aseamănă cu cea a Japoniei anilor ‘90. Ţara Soarelui-Răsare termină un al treilea deceniu de creştere redusă, inflaţie scăzută şi rate ale dobânzilor scăzute.
Europa creşte puțin mai repede, însă, la fel ca Japonia, se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, iar pensionarii trag economia în jos pentru că economisesc în loc să cheltuiască. La nivel mai înalt, există o problemă similară cu băncile „zombi” care doar consumă capital fără a oferi împrumuturile atât de necesare pentru a declanşa creşterea economică.
Comparaţie se termină, însă, atunci când vorbim de instrumentele folosite în lupta împotriva stagnării economice. Japonia are o bancă centrală şi un guvern naţional care îi permit să acţioneze decisiv, chiar dacă măsurile de stimulare a economiei nu s-au dovedit foarte eficiente.
Integrarea politică şi economică în Europa, însă, nu e un proiect finalizat. Moneda euro a fost introdusă în 1999, iar 20 de ani mai târziu, statele Uniunii Europene nu au reuşit să se coordoneze pentru a avea o politică fiscală complementară care să dea un impuls uniunii monetare.
Statele UE îşi fac propriile bugete şi propriile planuri fiscale în interioriul unui cadru prestabilit. Asta face ca Banca Centrală Europeană să fie singura care se luptă cu porblemele mai mari, în condiţiile în care felul în care poate acţiona este deja constrâns de măsuri luate în ultima decadă.
Experţii spun că o coordonare a cheltuielilor între statele membre ar putea da Europei un „şoc” care să-i revitalizeze economia însă șansele par mici.
”Şansele unor astfel de acţiuni de coordonare între state sunt scăzute”, spune Brzeski. Acesta observă că clivajele politice dintre ţările mai bogate, precum Germania, şi cele care se confruntă cu probleme economice mai mari, precum Italia vor împiedica cooperarea. Nici ţările mai prospere nu pot coopera eficient între ele, aşa cum arată cazul Germania-Franţa.
Problema este că politicienii nu ar mai avea prea mult timp de pierdut.
Germania plăteşte în prezent mai puţine dobânzi la obligaţiunile sale pe 10 ani decât Japonia. Acest fapt indică ”melancolia” care caracterizează perspectivele economice pe termen lung ale regiunii, iar acest semnal nu e prea bun pentru investitori.
Pieţele de obligaţiuni din Europa, la 10 ani după criză, sunt în situaţia în care se află cele din Japonia după 30 de ani de creştere redusă”, spune John Normand, şef de strategie la JPMorgan Chase.
Pentru Brzeski, aceasta este o situaţie care ar putea deveni nesustenabilă destul de repede. ”Ceva trebuie să cedeze” a declarat acesta.
Pentru anii următori Brzeski consideră că lupta dintre interesele naționale și cele europene va deveni mai puternică.