Oferta de locuinţe noi a crescut considerabil faţă de anii trecuţi, dar «regina» sectorului rezidenţial rămâne tot piaţa apartamentelor vechi. Ceva mai ieftine şi disponibile imediat, acestea domină vânzările.

Preţurile pentru apartamentele vechi au crescut anul acesta cu procente ce au ajuns şi la 50%. Avansul a dat peste cap previziunile analiştilor, care nu mizau pe creşteri mai mari de 10%-20%. Această situaţie este întâlnită în toate oraşele mari din ţară, majorările de preţ fiind comparabile cu cele înregistrate în Capitală. O locuinţă veche în Cluj Napoca, Timişoara sau Constanţa se achiziţionează la preţuri apropiate de cele din Bucureşti. Astfel, în Timişoara, un apartament amplasat ultracentral costă circa 190.000 de euro. „În această zonă, majoritatea apartamentelor sunt situate în imobile istorice, prin urmare au suprafeţe mari. Preţul mediu de tranzacţionare este de 1.600-1.700 euro/mp“, declară, pentru Capital, Simona Lazăr, PR and research coordinator al agenţiei imobiliare Casadomi din localitate.

Nici Cluj-Napoca nu a rămas mai prejos la capitolul scumpiri, în centrul oraşului metrul pătrat ajungând, anul acesta, până la 2.000 de euro, arată Carmen Miron, reprezentanta firmei imobiliare Edil. Preţuri asemănătoare se întâlnesc şi în Constanţa sau Iaşi.

Cauza acestor scumpiri superioare marjei estimate de analişti la începutul anului este dimensiunea redusă a ofertei de locuinţe în ansambluri rezidenţiale noi, dar şi timpul îndelungat până la finalizarea proiectelor începute. „Scăderea în timp a preţurilor apartamentelor „comuniste“ va fi strâns legată de o ofertă tot mai mare de apartamente noi în cartiere. Preconizăm o diminuare treptată a preţurilor, însă strâns legată de o scădere a interesului pentru acest segment de ofertă“, afirmă Victoria Linca, senior consultant în cadrul departamentului rezidenţial al companiei imobiliare DTZ Echinox.

Bucureştiul se poate lăuda cu circa 60 de proiecte rezidenţiale noi, de diverse dimensiuni. În provincie însă, cu excepţia Clujului, unde este anunţată construcţia de proiecte ce cuprind câteva mii de locuinţe, nu există ofertă de apartamente noi suficient de mare pentru a contracara creşterile repetate ale preţurilor cerute pentru cele vechi.

80-8931-33_bucuresti_c.jpg

 

200.000 BUCUREŞTI Rămâne liderul pieţei imobiliare, atât ca număr şi valoare a investiţiilor, cât şi la preţuri. În centrul Bucureştiului, un apartament vechi se vinde cu peste 200.000 de euro, dar preţurile cresc periodic

80-8934-33_timisoara_c.jpg

 

190.000 TIMIŞOARA Zona centrală a „capitalei“ Banatului pare a fi liderul provinciei în ceea ce priveşte sumele plătite pentru achiziţionarea unui apartament cu două camere

80-8932-33_cluj_c.jpg

 

150.000 CLUJ NAPOCA Preţurile locuinţelor vechi din centrul oraşului sunt foarte mari, acolo fiind ceruţi pentru un metru pătrat construit şi 2.000 de euro

80-8933-33_constanta_c.jpg

 

130.000 CONSTANŢA Oraşul este unul dintre polii dezvoltării imobiliare din România, însă, momentan, dezvoltatorii ţintesc piaţa comercială. Ca atare, în Constanţa sunt relativ puţine proiecte rezidenţiale noi

 

Continuare Provincia importă preţurile Capitalei