Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au înregistrat o creştere cu 1,7% comparativ cu luna precedentă.
Pe sectoare de activitate preţurile produselor din industria prelucrătoare au înregistrat o creştere cu 2,1%, iar cele din industria extractivă şi energie electrică şi termică, gaze şi apă s-au situat aproape la acelaşi nivel înregistrat în luna anterioară.
Pe marile grupe industriale creşteri de preţuri peste nivelul înregistrat pe total au avut produsele din industria bunurilor intermediare (+2,3%), industria energetică (+1,9%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1,9%).
Creşteri de preţuri sub nivelul înregistrat pe total se constată la produsele din industria bunurilor de uz curent (+1,0%) şi industria bunurilor de capital (+0,8%).
Faţă de luna corespunzătoare din anul 2007, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere pe total (piaţa internă şi piaţa externă) cu 15,6%
Cel mai dinamic sector a fost industria extractivă (+20,7%), urmat de industria prelucrătoare (+16,7%). Creşteri de preţuri sub nivelul înregistrat pe total se constată la energie electrică şi termică, gaze şi apă (+4,9%).
Pe marile grupe industriale creşteri semnificative de preţuri se remarcă la produsele industriei energetice (+19,7%). Creşteri de preţuri sub nivelul înregistrat pe total se constată la produsele din industria bunurilor de uz curent (+14,8%), industria bunurilor intermediare (+13,5%), industria bunurilor de capital (+11,6%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,3%).
Data: 5 mai 2008
Sursa: I.N.S.