Numele Laurei Codruța Kovesi ca posibil candidat la președinția României a apărut în presă și în aprecierile unor analiști încă dinainte de pandemie. Această ipoteză a fost considerată, la început, ca o știre menită să crească interesul vizavi de anumite canale media. Ba, unii au spus chiar că e o diversiune.
Nu mai existase, până atunci, o astfel de presupunere, în care la funcția supremă în stat să candideze un reprezentant al Justiției. Opinia publică din România fusese obișnuită cu candidați proveniți fie din mediul politic, fie din cel al mișcărilor civice.
Probabil că ideea separării puterilor în stat a avut un efect de modelare a opiniei publice în acest sens. Cu toate acestea, Constituția nu interzice unui magistrat să candideze la o funcție politică, firește cu condiția renunțării la magistratură.
Ideea candidaturii unui magistrat, și mai cu seamă a unui procuror, fost șef al DNA, este însă foarte interesantă din punctul de vedere al comunicării politice. Principial, într-o țară cu o populație în majoritate săracă și frustrată, în care partidele politice și liderii politici au un nivel de încredere foarte scăzut, este logic ca electoratul să agreeze și să susțină un președinte care nu a făcut politică, nu a făcut afaceri și s-a situat profesional, cel puțin teoretic, de partea Adevărului.
Avem o țară în care, conform sondajelor de opinie, marile probleme sunt corupția și politizarea. Ce președinte ar fi mai potrivit decât un om al Justiției, neafiliat politic?
Dar, paradoxal, marea problemă a Laurei Codruța Kovesi este tocmai aceasta: opiniile și pozițiile publice ale tuturor vocilor din mass-media și spațiul public, fie că o susțin, fie că o contestă, sunt categoric politice. Laura Codruța Kovesi are susținători devotați care nu își ascund pozițiile anti-PSD, în timp ce adversarii ei sunt preponderent tocmai pesediștii și unii dintre aliații acestora.
Laura Codruța Kovesi nu are un grup de susținători „neutrii” sau o bază de masă. Imaginea fostului procuror-șef al DNA în România este extrem de polarizată și creează, practic, un clivaj profund, asemănător cu cel din anii 90, între comunism și anticomunism.
Cei mai în vârstă își aduc aminte că, în acei ani, „anticomunismul” a fost un eșec, iar o mare parte din retorica anticomunistă ascundea, de fapt, dorința de a accede la putere. Similar, lupta anticorupție dusă sub stindardul Laurei Codruța Kovesi a fost departe de rezultatele așteptate. Susținătorii ei au acuzat politicienii de înțelegeri transpartinice, care ar fi dus la o solidarizare a corupților și la atacuri concertate asupra DNA și a șefei acesteia.
Potrivit atribuțiilor constituționale, președintele României trebuie să fie un mediator între actorii politici și sociali ai țării. Pentru români, „mediator” înseamnă „împăciuitor”. Laura Codruța Kovesi nu are deloc această caracteristică. Dimpotrivă, imaginea care i-a fost construită este a unei zeițe războinice și răzbunătoare.
O schimbare a acestei imagini în perspectiva candidaturii ar deruta publicul și ar spulbera orice șansă de victorie. Dimpotrivă, păstrarea acestei imagini într-o campanie electorală ar mobiliza la vot atât susținătorii, cât și adversarii ei. Pe de altă parte, o asemenea campanie ar accentua tensiunile politice și sociale.
Este pregătită România pentru un nou episod de război politic intern? Actuala pace, realizată prin coaliția PNL-PSD-UDMR, pare benefică pentru starea de spirit a românilor, sătui de certuri și scandaluri, însă accentuează nemulțumirile legate de capacitatea partidelor politice de a face față crizelor, mai ales de tip economic, care se anunță la iarnă și în anul ce vine.
Laura Codruța Kovesi are câteva atribute care o avantajează într-o eventuală cursă pentru prezidențiale. Mai întâi faptul că vine din poziția de șef al Parchetului European, poziție care evidențiază atât aprecierea, cât și sprijinul Occidentului. De altfel primele distincții pe care le-a primit doamna Kovesi în carieră au fost din partea Serviciului Secret al Statelor Unite ale Americii.
Mult mai mult decât în țară, mass-media din Apus a lăudat-o în termeni grandilocvenți. Pentru occidentali, Laura Codruța Kovesi a fost „un procuror șef care aduce trofeu după trofeu”, „femeia care conduce războiul anticorupție din România” etc., etc.
Narațiunea care o susține este următoarea: „LCK este o persoană care a luptat tot timpul cu fermitate și curaj împotriva corupției. Ea nu s-a lăsat intimidată și a reușit să obțină condamnarea unor foști demnitari (pesediști), despre care era notoriu că erau corupți. LCK este apreciată și susținută de marile democrații occidentale și și-a demonstrat competența în cadrul Parchetului European. LCK va fi un președinte care va eradica în România corupția și îi va pedepsi pe marii corupți.”
De partea cealaltă, adversarii susținut următoare narațiune: „LCK este un instrument al unei puteri străine. Ea a fost instalată la șefia DNA pentru a îndeplini niște ordine și a elimina din viața politică oamenii care ar fi putut schimba în bine România. LCK și-a plagiat doctoratul și ulterior a mușamalizat acest plagiat. Dacă LCK ajunge președinte, în România se va instaura un regim de poliție politică”.
Cele două narațiuni de mai sus sunt profund antagonice și se regăsesc, periodic, în presă și în mass-media. Ele au, în orice caz, efectul de a crește notorietatea Laurei Codruței Kovesi și de a genera dezbateri pro și contra candidaturii. Chiar și numai acesta ar fi un semn că ea este un candidat probabil, deși nu a confirmat niciodată, până acum, această opțiune.
În afară de notorietatea ridicată, LCK mai are un atribut interesant în perspectiva alegerilor din 2024, acela că este femeie. Despre Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru din istoria României, opiniile dominante în mass-media au fost negative: era taxată ca incultă și incompetentă, iar erorile ei erau reluate cu obstinație de adversarii politici.
Laura Codruța Kovesi, are din acest punct de vedere un avantaj, ea poate fi prezentată ca o „doamnă de fier”, a cărei competență nu poate fi pusă la îndoială, de vreme ce a condus Parchetul European.
Totuși, LCK are o mică problemă în ceea ce privește viața de familie. Problema nu ține de divorțul de Eduard Kovesi, cât de faptul că s-a recăsătorit, după propriile mărturisiri, în urmă cu câțiva ani, dar a refuzat să spună cu cine. Acest mister este de natură să devină un minus electoral.
În concluzie, în acest moment:
LCK are notorietate, are sprijinul Occidentului, are o carieră profesională la vârf, are și acea „diferență specifică”, necesară pentru individualizarea candidaturii.
LCK nu are un vehicul electoral (și, se pare, marile partide evită să se asocieze cu ea), nu are carismă și, implicit, nici priză la mase și, poate cel mai sensibil punct slab, este văzută de toată lumea ca un instrument, nu ca un politician cu idei și viziune proprii.
Nota pe care o dau posibilei prezidențiabile Laura Codruța Kovesi este 6.