‘Pentru că spaţiul public este inundat în aceste zile de informaţii inexacte despre bugetul alocat Educaţiei, o corectă informare a cetăţenilor trebuie să plece de la cifre. Astfel, pentru anul 2014, Educaţia primeşte 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu două miliarde mai mult decât în 2013. Este cea mai mare creştere din ultimii ani. În valoare absolută, Educaţia va beneficia în 2014 de cel mai mare buget din 2009 încoace, la care se pot adăuga fondurile de la Sport şi Tineret, respectiv cele care îi vizează pe elevi şi studenţi, precum şi fondurile destinate integrării tinerilor pe piaţa muncii’, afirmă Pricopie.
Ministrul a precizat că salariile profesorilor debutanţi, ale asistenţilor şi ale preparatorilor vor creşte cu 10%, iar subvenţiile pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare vor fi majorate tot cu 10%.
‘Fiind vorba despre o creştere a bugetului, acest lucru se va reflecta şi în salarizarea cadrelor didactice. Este cazul profesorilor debutanţi din preuniversitar, care vor beneficia de o creştere salarială de 10%, dar şi al asistenţilor şi preparatorilor, care vor avea, de asemenea, 10% în plus la salariu (…) Un buget mai mare pentru Educaţie înseamnă şi un sprijin mai consistent pentru studenţi. Astfel, subvenţiile pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare vor creşte cu 10%’, a evidenţiat ministrul Educaţiei.
Totodată, el a subliniat că sunt prevăzute fonduri consistente şi pentru cadrele didactice care şi-au câştigat în instanţă drepturile salariale luate pe nedrept în trecut. ‘Pentru profesorii care şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă, după ce au fost nedreptăţiţi în trecut, bugetul pentru 2014 alocă 1,06 miliarde de lei, echivalentul a 10% din fondul de salarii’, a mai spus Remus Pricopie, potrivit comunicatului menţionat.
Sursa: Agerpres
Pricopie: Educaţia primeşte 13% din buget, cu 2 mld. mai mult decât în 2013
23 noiembrie 2013, 16:00
Ultima modificare în 23 noiembrie 2013, 18:00
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat sâmbătă că, pentru anul 2014 sectorul învăţământului primeşte 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu două miliarde lei mai mult decât în 2013, iar aceasta este cea mai mare creştere din ultimii ani.
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook