Viktor Ianukovici, președintele ucrainean acuzat că a coordonat reprimarea sângeroasă a protestelor de pe “Maidan” din 2013 și 2014, a fost condamnta la 13 ani de închisoare.
El este acuzat de înaltă trădare, printre altele pentru că a chemat armata rusă care, până la urmă a ocupat și o parte din Ucraina și a anexat peninsula Crimeea.
”Tribunalul l-a găsit vinovat” pe Viktor Ianukovici şi l-a ”condamnat la o pedeapsă de 13 ani de închisoare”, a declarat judecătorul Vladislav Deviatko, notează Agerpres.
Procurorii ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare, complicitate cu agresiunea militară împotriva Ucrainei şi atentat la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei. Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, l-a acuzat pe Ianukovici că i-ar fi scris preşedintelui rus Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina.
Ianukovici a negat mereu acuzaţiile formulate împotriva sa, inclusiv cea că a ordonat folosirea forţei împotriva protestelor de pe ‘Maidan’, între noiembrie 2013 şi februarie 2014.
Rusia a respins mai multe solicitări din partea Ucrainei pentru extrădarea lui Ianukovici. Când devenise evident că acesta din urmă va pierde puterea, serviciile secrete ruse au reuşit să-l scoată din Ucraina pe 22 februarie 2014 şi ulterior el a primit azil în Rusia.