Anchetatorii au început audierile în cazul Caracal iar persoanele apropiate lui Gheorghe Dincă au fost luate la bani mărunți. Unul dintre prietenii monstrului a început să ofere amănunte.
Unul dintre prietenii lui Gheorghe Dincă a dat detalii anchetatorilor în cazul care a cutremurat România. În cursul zilei de joi, acesta a fost luat la întrebări de procurori care au aflat amănunte inedite.
Prietenul monstrului a susținut că Dincă nu a telefonat niciodată de pe aparatul său și că a refuzat invitația din seara răpirii Alexandrei Măceșanu pentru că nu avea chef să bea cu criminalul.
”Nu a sunat de pe telefonul meu. Mă suna când avea treabă cu mine. Miercuri seara m-a sunat de 3 ori, dar nu i-am răspuns pentru că am crezut că mă cheamă la un șpriț și nu aveam chef.”, a spus prietenul lui Gheorghe Dincă, după declarațiile date anchetatorilor.
„E adevărat că pe 10 iunie mi-a făcut cadou o cartelă. Mi-a făcut cadou pentru că m-am dus la el. Nu mi-a spus niciodată să-i dau telefonul să sune de pe el”, a mai spus acesta.