Prințul Harry și James Hewitt seamănă: au pistrui și părul roșcat

În ultimii ani s-a spus, pe mai multe canale media, că Prințesa Diana a avut o relație cu instructorul ei de călărie, James Hewitt și că acesta ar fi fost tatăl biologic al Prințului Harry, și nu Regele Charles. Unul din argumentele aduse în sprijinul acestei teorii a fost că și Harry și Hewitt au pistrui și părul roșcat, scrie Foxnews.

Richard Dalton, hairstylistul Dianei, a declarat pentru Fox News Digital că așa ceva „nu este posibil”. Dalton a publicat recent nouă carte de memorii, intitulată „It’s All About the Hair”, în care detaliază prietenia sa cu Prințesa Diana.

Harry s-a născut cu ceva timp înainte de relația Dianei cu James Hewitt

„A fost greu”, a recunoscut Dalton.

„Harry s-a născut cu ceva timp înainte de relația ei cu Hewitt. Și nu cred că este posibil.”

El a adăugat: „Harry și familia Spencer, familia Dianei au părul roșcat. Charles, fratele Dianei, avea părul roșu aprins când era la facultate. Știu pentru că obișnuiam să-l tund atunci. Sora Dianei, Sarah, are, de asemenea, părul roșu aprins. Jane avea aceeași culoare a părului ca a Dianei.”

În cartea sa, Dalton povestește că Diana „era foarte mâhnită” că tabloidele insistau că James Hewitt este tatăl lui Harry.

„Nu știam nimic despre aventura lor și nu am fost implicat în niciuna dintre întâlniri, în afară de faptul că, poate, fără să vreau, o coafam pe Diana în fiecare zi”, a scris Dalton.

Diana era dornică de afecțiune și s-a împăcat cu trădarea lui Charles

„Diana era dornică de afecțiune din partea soțului, bărbatul pe care îl iubea cu adevărat”, a scris el.

„Ea se considera doar o unealtă pentru a-i oferi moștenitori lui Charles. S-a împăcat cu trădarea din căsnicia ei”, consideră Dalton.

Renae Plant, curatorul Muzeului Prințesei Diana, a colaborat cu Dalton la cartea acestuia. Ea a declarat pentru Fox News Digital:

„Trebuie să fi fost îngrozitor pentru Diana să se confrunte cu zvonurile acelea. A fost torturată de ceea ce spunea presa și de consecințele acestor povești.”

Relația cu Hewitt a fost asumată de Diana

James Hewitt a avut o relație cu prințesa Diana care a durat cinci ani. Relația lor amoroasă, care a durat din 1986 până în 1991, a început pe vremea când Hewitt era doar un tânăr ofițer de cavalerie al casei. Relația lor a fost asumată de prințesa Diana în interviul pe care i l-a acordat lui Martin Bashir în 1995.

În 1944, când Hewitt a părăsit armata, a intrat în atenția publică pentru că a colaborat cu Anna Pasternak, autoarea cărții „Princess In Love”. Fostul iubit al Dianei ar fi primit suma 300.000 de lire sterline pentru împărtăși cu autoarea cărții detalii despre aventura lor.

După câțiva ani, Hewitt a spus că este dispus să vândă scrisorile pe care la avea de la Diana, sperând să strângă 10 milioane de lire sterline. Casa de licitații Bonhams din Londra a evaluat scrisorile lui Hewitt – multe dintre ele trimise pe hârtie militară distinctivă „Blueys” – la o valoare cuprinsă între 311.000 și 466.000 de lire sterline.