Prigojin a avertizat că bătălia de la Stalingrad a fost o glumă în comparație cu ce urmează în Ucraina

Rusia

Sursa: Dreamstime

Șeful Grupului Wagner Evgheni Prigojin a avertizat recent că bătălia de la Stalingrad este incomparabilă cu ceea ce poate urma în Ucraina. Acesta le-a transmis mercenarilor săi că urmează lupte grele.

Șeful mercenarilor Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, este auzit într-o înregistrare video publicată recent cum îi avertizează pe mercenarii care urmează să lupte în Ucraina. Acesta a anunțat o mare bătălie la Soledar, în estul regiunii Donețk din Ucraina.

Prigojin a avertizat că bătălia de la Stalingrad este incomparabilă cu ceea ce poate urma în Ucraina

Așadar, forțele armate Wagner au fost angajate într-un război intens în efortul de a prelua controlul asupra orașului minier de sare. Evgheni Prigojin le-a transmis recruților săi că, în comparație cu Soledar, Stalingradul „se odihnește”, conform presei internaționale.

Acesta a făcut o referire la o bătălie cheie din istorie – considerată de mulți istorici ca fiind cea mai importantă bătălie din cel de-al Doilea Război Mondial – în care Germania nazistă a fost în cele din urmă învinsă de forțele rusești. Așadar, desfășurată în orașul cunoscut în prezent sub numele de Volgograd, a implicat lupte intense, corp la corp. A fost cea mai sângeroasă bătălie din timpul războiului și una dintre cele mai sângeroase din istoria războiului, în urma căreia a decedat aproximativ două milioane de persoane.

SUA a desemnat grupul rus Wagner drept „organizaţie criminală transnaţională”

SUA vor cataloga Grupul paramilitar rus Wagner drept „organizaţie criminală transnaţională”. Anunțul a fost făcut, vineri seară, pe 20 ianuarie, de către John Kirby, coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.

Așadar, John Kirby a afirmat că Departamentul Trezoreriei de la Washington va aplica sancţiuni împotriva Grupului Wagner. „Acţiunile confirmă ameninţarea transnaţională generată de Grupul Wagner, inclusiv prin modelul de comportament de activităţi criminale grave.”, a declarat John Kirby, potrivit postului american de televiziune CNN.

Oficialul american a evidențiat faptul că Grupul Wagner a trimis în jur de 50.000 de combatanţi pe frontul din estul Ucrainei. Mai mult decât atât, Kirby a acuzat Coreea de Nord că furnizează armament Grupului Wagner, lucru care a fost negat recent de regimul de la Phenian.

„Transferurile de armament din Coreea de Nord sunt o încălcare directă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.”, a adăugat John Kirby.