Vladimir Putin i-a găsit înlocuitor lui Evgheni Prigojin! Liderul de la Kremlin i-a dat deja ordine pentru front. Anunțul a venit după ce sute de mercenari Wagner s-au întors în Ucraina.
Așadar, Vladimir Putin a găsit un înlocuitor pentru Evgheni Prigojin, care să-i conducă pe mercenarii Wagner! Mai mult, liderul de la Kremlin i-a dat deja ordine pentru front, potrivit informațiilor apărute în presă.
Anunțul a venit după ce sute de mercenari Wagner s-au întors în Ucraina. Aceștia au mers tot la Bahmut.
Vladimir Putin a găsit un înlocuitor pentru Evgheni Prigojin
Este vorba despre Andrei Troshev, cunoscut ca „Sedoi” sau „Căruntul”. Acesta era mâna dreaptă a fostului patron Wagner, Evgheni Prigojin, ucis când s-a prăbușit avionul lui, aproape de Moscova, în august. Kremlinul a anunțat că Troshev lucrează acum cu Ministerul Apărării de la Moscova.
„Am discutat despre cum vă ocupați de formarea unităților de voluntari care ar putea îndeplini diverse sarcini de luptă, în primul rând în zona operațiunii militare speciale. Ați fost într-o astfel de unitate timp de mai mult de un an, este corect?”, a declarat Vladimir Putin.
Răspunsul lui Andrei Troshev a fost unul afirmativ.
„Știți ce este, cum funcționează. Știți ce probleme trebuie rezolvate în avans, astfel încât activitatea de luptă să se desfășoare mai bine și în cel mai reușit mod”, a mai spus Putin.
Potrivit evaluării realizate de Ministerului britanic al Apărării, sute de luptători care înainte făceau parte din Wagner luptă din nou în Ucraina, pe frontul din Bahmut.
Președintele din Rusia a promulgat mai multe legi
Amintim că președintele rus a promulgat mai multe legi. Una dintre ele stabileşte ca data de 30 septembrie să fie marcată oficial ca așanumita „Zi a reunificării” cu Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, cele patru regiuni din estul şi sudul Ucrainei, anexate de Rusia acum un an.
Londra a decis sancţiuni împotriva unor oficiali care au fost implicați în așa-zisele alegeri din regiunile anexate. Autoritățile de la Moscova au subliniat că nu vor recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra teritoriului ucrainean.
În schimb, premierul Ungariei a ținut să evidențieze dubiile în privința aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, în anii următori.
„Putem să începem negocierile cu o țară care este în război pentru teritorii? Nu cunoaștem dimensiunea teritoriului acestei țări, deoarece este încă în război, și nici nu știm care este populația sa, deoarece oamenii fug. Și, după cum știm, întregul sistem al Uniunii Europene se bazează pe mărimea fiecărei țări și pe populația sa. Cred, așadar, că înainte va trebui să răspundem la întrebări foarte lungi și dificile”, a declarat Viktor Orban.