Procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, a trimis luni seara prima plângere la Curtea Supremă a acestui stat american.
Anchetatorii au considerat că JPMorgan este responsabilă de numeroase cazuri de fraudă cu obligaţiuni ipotecare. Aceste încălcări au fost comise în special de banca Bear Stearns, cumpărată de JPMorgan în 2008. Investitorii care au cumpărat obligaţiuni de la Bear Stearns între 2006 şi 2007 au pierdut în total circa 22,5 miliarde de dolari, întrucât banca le-a oferit informaţii neconcordante cu realitatea despre creditele care asigurau aceste titluri de valoare.
Reprezentantul oficial al JPMorgan, Joe Evangelisti, a declarat că banca sa intenţionează să conteste toate aceste acuzaţii, exprimându-şi regretul că acţiunea guvernului reia în linii generale acuzaţiile depuse deja împotriva băncii de reclamanţi particulari, precum şi faptul că procurorul nu a permis băncii să-şi prezinte propriile contraargumente.
De asemenea, el a mai spus că Bear Stearns avea probleme cu mult timp înainte de a ajunge în posesia JPMorgan.
Eric Schneiderman este copreşedinte al Comisiei de urmărire penală, înfiinţată în ianuarie 2012 printr-un ordin al preşedintelui Barack Obama. Obiectivul acestei comisii este anchetarea abuzului comis de bancheri, ceea ce a condus în cele din urmă la criza financiară din 2008. Din componenţa sa fac parte reprezentanţi ai diferitelor departamente de investigare şi de reglementare, între care FBI şi Comisia pentru Bursă şi Titluri de Valoare (Securities and Exchange Commission).
SURSA: Agerpres