Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International, a finalizat recent dotarea primei benzinării Rompetrol cu panouri solare de mare capacitate, o premieră pentru România şi regiunea Mării Negre, conform unui comunicat al companiei.
"Este o idee pe care o analizăm de cel puţin 3 ani, dar care a devenit viabilă o dată cu evoluţia tehnologică şi ţinând cont de factori precum suprafaţa necesară, costuri/investiţii, randamente, eficienţă şi nu în ultimul rând, a legislaţiei in domeniu. Este un proiect pilot, care ne va oferi toate informaţiile necesare pentru o posibilă extindere a acestuia şi la alte staţii Rompetrol din România", a declarat Vlad Rusnac, chief retail officer al KMG International şi director general al Rompetrol Downstream.
Locaţia aleasă pentru implementarea acestui proiect a fost staţia Rompetrol situată pe Şoseaua de centură a Capitalei şi în apropierea depozitului de carburanţi din localitatea Mogoşoaia.
În 2013, această staţie a devenit laboratorul în mărime naturală a companiei, unde a fost dezvoltat şi testat noul concept al staţiilor Rompetrol (ambianţă, combinaţie culori, mod comunicare etc). Conceptul lansat la finele lui 2013 defineşte în prezent reţelele de distribuţie carburanţi Rompetrol din România, Bulgaria, Republica Moldova şi Georgia.
"Prin implementarea acestui proiect, ne aşteptăm ca circa 42% din necesarul energetic al staţiei să fie asigurat din surse regenerabile, ceea ce ar genera şi o reducere cu circa 30% a emisiilor de CO2. De exemplu, sistemul a produs în luna mai circa 4.600 KWh, cu o medie zilnică de 148 KWh – consumul unei combine frigorifice de clasa A+++ întrun an de zile", a explicat Rusnac.
Soluţia tehnică adoptată pentru staţia Mogoşoaia a vizat dotarea în principal cu o centrală electrică foltovoltaică (CEF) formată din 60 de panouri (suprafaţă totală panouri – 141,2 mp, suprafaţă teren dispunere panouri – 800 mp, putere totală panouri – 21 kWp), care a fost racordată la reţeaua electrică prin intermediul postului de transformare de medie tensiune al depozitului Rompetrol.
Cu o durată de viaţă de minim 25 de ani, centrala are o putere maximă de 20 KVA şi este dimensionată astfel încât energia produsă fie consumată integral în staţia de distribuţie carburanţi. În cazul în care consumul de energie electrică al staţiei va fi în unele momente mai mic decât media puterilor minime (stabilite în faza de proiectare/studiu), atunci există posibilitatea ca aceasta să fie folosită pentru depozitul Mogoşoaia sau să fie livrată în sistemul naţional.
Panourile fotovoltaice sunt prevăzute cu un sistem care le ghidează în mod continuu spre sursa de lumină, asigurând randamentul maxim şi producând cu 44% mai multă energie în comparaţie cu un sistem static. De asemenea, acestea au funcţii de dezgheţare în timpul iernii şi sistem încorporat pentru protecţia împotriva vânturilor puternice.
În plus, sistemul cuprinde şi 2 invertoare de ultimă generaţie, care au randament de circa 98% şi dispozitive de protecţie încorporate (protecţie la scurtcircuit, protecţie diferenţială, monitorizare condiţii izolaţie şi protecţie împotriva funcţionării în regim insularizat).
Pe fondul condiţiilor meteorologice severe din luna martie, Rompetrol Downstream a consemnat în primul trimestru al anului un volum total al vânzărilor de carburanţi de circa 490.000 tone, nivel similar cu cel atins în perioada similară din 2017. Din această cantitate, circa 30% a fost comercializată prin staţiile Rompetrol, indicator în creştere cu 3% faţă de cel din perioada ianuarie – martie a anului trecut.
La finele lunii martie, segmentul de distribuţie al companiei cuprindea 818 puncte de comercializare carburanţi (staţii proprii, staţii partener, staţii mobile, baze interne de 9 şi 20 metri cubi), în creştere cu 66 de unităţi faţă de martie 2017.