Noua formă a programului „Prima Casă“, aprobată în 15 februarie de către Guvern, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Practic de astăzi intră în vigoare noile condiţii impuse de lege. Varianta anunţată de premierul Emil Boc şi de ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu a fost aprobată fără modificări. Astfel plafonul de 60.000 de euro rămâne valabil doar pentru locuinţe vechi şi aflate în construcţie, garanţiile de 70.000 de euro se acordă doar pe
Noua formă a programului „Prima Casă“, aprobată în 15 februarie de către Guvern, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Practic de astăzi intră în vigoare noile condiţii impuse de lege. Varianta anunţată de premierul Emil Boc şi de ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu a fost aprobată fără modificări.
Astfel plafonul de 60.000 de euro rămâne valabil doar pentru locuinţe vechi şi aflate în construcţie, garanţiile de 70.000 de euro se acordă doar pentru achiziţia de case pentru construcţia cărora s-a obţinut autorizaţia de construire după data de 22 februarie, iar plafonul de 75.000 de euro se aplică asociaţiilor de minim şapte persoane fizice care vor să îşi construiască locuinţele.
Băncile trebuie să anunţe plafoanele
Plafonul de garanţii a fost stabilit la 700 mil. euro. Băncile au la dispoziţie şapte zile calendaristice să prezinte Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Ministrului Finanţelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor, precum şi valoarea estimată a finanţărilor care urmează să fie garantate în acest an.
Potrivit datelor fondului, până la intrarea în vigoare a legii au fost garantate 14.567 de credite, dintre care 12.030 de dosare au fost aprobate anul trecut. Valoarea totală a garanţiilor este de 608,3 mil. euro, media pe dosar fiind de 41.800 euro.