În cele trei ediţii de până acum ale programului ‘Prima Casă’ guvernul a alocat în total garanţii de 1,6 miliarde euro, ceea ce înseamnă, conform semnalelor primite până acum de FNGCIMM, că băncile care doresc să continue programul vor genera resurse financiare suplimentare pentru garantarea creditelor de circa un miliard de euro (peste 60%).

Suma disponibilă pentru noi garanţii ar putea fi chiar mai mare dacă şi alte bănci se decid să participe în următoarele trei luni, termenul propus de Guvern.

Unele bănci au hotărât deja că vor să continue programul ‘Prima Casă’ aşa cum a fost modificat recent de Guvern, cu împărţirea riscului de creditare cu statul, şi ar putea începe programul ‘Prima Casă 4’ mai repede, în trei zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Potrivit lui Şaramet, din plafonul de garanţii alocat în 2011 de Guvern pentru programul Prima Casă, de 200 milioane euro, au mai rămas disponibili numai 45 – 50 milioane euro, care ar putea fi epuizaţi în următoarele 8-10 zile.

Prin OUG adoptată miercuri de Executiv, după epuizarea garanţiilor rămase, băncile care au contracte de credit în programul Prima casă vor avea la dispoziţie trei luni pentru a prelua de la stat 50% din riscurile pentru creditare, iar astfel plafonul de garanţii acordat în toate ediţiile ‘Primei case’ se va dubla.

Astfel ar urma să mai fie disponibile 1,56 de miliarde de euro pentru garanţii în programul ‘Prima casă’.

‘Plafonul de garantare se referă tot la 1,55 miliarde de euro deja emise şi la cele peste 100 de milioane de euro rămase din plafonul neutilizat pe 2011. După ce se termină acest plafon de peste 100 de milioane de euro rămase, băncile au următoarele opţiuni: decid că nu merg înainte şi rămân cu expunerea pe care o au sau decid să meargă înainte şi atunci plafonul lor deja emis până acum se dublează’, a spus miercuri secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Bogdan Drăgoi.

Secretarul de stat a susţinut că ‘majoritatea băncilor deja au decis că vor să meargă pe acest program’.

Totodată, băncile îşi vor putea transfera una alteia portofoliile de garanţii din programul ‘Prima casă’.