Proiectul „Prima Casă” se va aplica pe o perioadă de 4 ani şi prin intermediul acestuia vor fi construite circa 50.000 de locuinţe, a declarat, azi, ministrul pentru IMM-uri, Constantin Niţă, apreciind că succesul măsurii depinde de dobânzile la credite.
„Discutăm cu BNR şi cu Asociaţia Română a Băncilor să găsim mecanisme prin care acest program să funcţioneze. Avem în vedere aplicarea programului pe o perioadă de 4 ani (…). Pentru primul an avem în plan să fie construite 16.000 de locuinţe sau să fie cumpărate, astfel încât în 4 ani să fie construite 50.000 de locuinţe”, a afirmat ministrul la o întâlnire pe tema stimulării sectorului construcţiilor, organizată de Partidul Social-Democrat.
„Proiectul poate să aibă succes în condiţiile în care băncile vor accepta dobânzi mai mici pentru acest program de anvergură, care are un rol multiplicator în economie. Din punctul nostru de vedere cel mai important este rolul multiplicator al proiectului”, a spus Niţă.
Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, un program prin care creditele contractate pentru cumpărarea primei locuinţe vor fi garantate de stat în limită maximă de 60.000 euro. Garanţia va fi acordată persoanelor care achiziţionează pentru prima dată o locuinţă şi care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar.
SURSA: Mediafax