Prima Casă continuă şi în 2015: Ce sumă garantează guvernul

Programul Prima Casă, prin care statul acordă garanţii guvernamentale pentru achiziţionarea unei locuinţe, va continuă şi în 2015, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată în şedinţa de miercuri.

Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei, se arată într-un comunicat al Executivului, remis Ziare.com.

De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenţei nealocate din plafonul prevăzut pentru anul 2014, precum şi sumele neutilizate până la dată de 31 decembrie 2014 din fondurile alocate băncilor din plafonul disponibil pentru 2014.

Suma reprezentând diferenţa rămasă neutilizată şi/sau nealocată din anul 2014 nu a fost comunicată încă, dar Guvernul a precizat că se va publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare pentru IMM-uri.