Aşa cum analiştii pieţei imobiliare estimaseră încă de la primele discuţii pe marginea „Primei Case”, locuinţele vechi sunt cele mai solicitate de către cei interesaţi de proiectul demarat de Guvernul Boc. Reprezentanţi ai Guvernului au declarat azi că, până în prezent, au fost depuse 10.000 de cereri pentru cumpărarea unei case prin credite bancare garantate de stat. Datele oficiale indică faptul că puţin peste 25% dintre solicitări vizează achiziţionarea unei
Aşa cum analiştii pieţei imobiliare estimaseră încă de la primele discuţii pe marginea „Primei Case”, locuinţele vechi sunt cele mai solicitate de către cei interesaţi de proiectul demarat de Guvernul Boc.
Reprezentanţi ai Guvernului au declarat azi că, până în prezent, au fost depuse 10.000 de cereri pentru cumpărarea unei case prin credite bancare garantate de stat. Datele oficiale indică faptul că puţin peste 25% dintre solicitări vizează achiziţionarea unei locuinţe noi. De altfel, prima casă achiziţionată azi prin intermediul proiectului este una veche, din 1986.
Prezent azi la ceremonia de semnare a contractului pentru prima locuinţă achiziţionată prin programul „Prima Casă”, premierul Emil Boc a declarat că Guvernul va semna în această săptămână convenţia de garantare a creditelor cu toate băncile selectate pentru programul „Prima Casă”.
SURSA: Mediafax