După aproape patru luni de la lansare, prin Programul „Prima casă” au fost aprobate 8000 de contracte, valaorea garanţiilor acordate de către Fondul de Garantare fiind de 330 milioane euro.
Numărul total al cererilor depuse este de 8300, diferenţa de 300 de dosare dintre cererile depuse şi cele aprobate fiind explicată de dosarele aflate în analiză sau care necesită completarea documentaţiei.
„Valoarea solicitărilor de garantare depăşeşte 330 milioane euro, media garanţiilor acordate situându-se în jurul valorii de 41.000 euro”, se precizează într-un comunicat al Fondului de Garantare.
În topul pe judeţe, în funcţie de numărul de solicitări primite, se situează pe primele locuri Bucureştiul şi judeţele Cluj, Constanţa şi Braşov, iar BRD şi BCR sunt principalele bănci finanţatoare. Următoarele pe listă sunt Alpha Bank, Banca Transilvania, Millennium Bank şi Raiffeisen Bank.