”Prima Casă” pentru chiriașii ANL. Plafonul de garantare: 500 mil. lei

Veste bună pentru cei care locuiesc cu chirie în apartamente ANL: a fost lansată procedura de cumpărare a acestor locuințe prin programul ”Prima Casă”.

În ultima lună, Guvernul a adoptat măsuri care să faciliteze achiziţia locuinţei pe care o deţin chiriaşii din blocurile ANL, inclusiv prin facilitarea contractării de credite garantate de stat, prin programul „Prima Casă”. Aceştia beneficiază, în anul 2013, de un plafon de garantare în valoare de 500 milioane de lei pentru contractarea de credite prin acest program şi de o valoare de înlocuire de 326 de euro/mp.
Potrivit datelor Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP), locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate şi prin credite ipotecare obţinute de la alte bănci. Partenerii MDRAP şi ai Agenției Naționale pentru Locuințe, în această procedură, sunt instituţiile bancare şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Titularii contractelor de închiriere pot cumpăra locuinţa după primul an de chirie. În acest sens, ei trebuie să adreseze o cerere autorităţilor locale în administrarea cărora se află imobilele. Programul „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii” este implementat de ANL şi finanţat de la bugetul de stat. Din anul 2001, prin Programul Locuinţe pentru tineri, au fost recepţionate 30.840 de locuinţe.