„Prima Casă” provoacă pierderi

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri estimează că avea pierderi în primul an şi jumătate, deoarece comisionul de 0,37% perceput pentru programul „Prima casă” nu acoperă nici măcar cheltuielile de administrare, a declarat azi preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet. „Comisionul de administrare de 0,37% este mic. Cel puţin în primul an vom avea pierderi pe această activitate, iar în următorii ani le vom acoperi din alte surse”, a spus

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri estimează că avea pierderi în primul an şi jumătate, deoarece comisionul de 0,37% perceput pentru programul „Prima casă” nu acoperă nici măcar cheltuielile de administrare, a declarat azi preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet.

„Comisionul de administrare de 0,37% este mic. Cel puţin în primul an vom avea pierderi pe această activitate, iar în următorii ani le vom acoperi din alte surse”, a spus Şaramet. El a precizat că dacă vor exista cereri multe, respectiv 90% pentru case noi, pierderile Fondului ar putea să se întindă pe o perioadă de până la 3 ani.

Comisionul nu acoperă cheltuielile de administrare

„Comisionul de 0,37% nu acoperă nici măcar cheltuielile de administrare. Am acceptat să susţinem economia în perioada de criză, chiar dacă vom fi pe pierderi”, a adăugat Şaramet.

FNGCIMM primit până în acest moment oferte pentru programul „Prima casă” de la opt bănci, în valoare totală de 500 de milioane de euro, termenul limită de depunere fiind sfârşitul zilei.

În cazul în care valoarea totală a finanţărilor solicitată de bănci depăşeşte plafonul stabilit de Guvern, atunci Fondul va efectua realocări de sume, cu acordul prealabil al Ministerului de Finanţe, stimulând băncile cu cea mai bună ofertă.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte şi Robor + 0%: ofertă de dobândă pentru „Prima Casă”!.