Prima de casare în Spania: 2.000 de euro

Guvernul spaniol a decis acordarea unei prime de casare a automobilelor vechi de 2.000 de euro, pentru a stimula achiziţia de maşini noi, printre alte măsuri de relansare a economiei, grav afectată de recesiune. „Am propus un plan de stimulare directă a vânzărilor de maşini”, a declarat premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero în timpul discursului asupra stării naţiunii susţinut în Parlament. El a precizat că prima va fi de 2.000 de euro, suportată de guvern şi regiun

Guvernul spaniol a decis acordarea unei prime de casare a automobilelor vechi de 2.000 de euro, pentru a stimula achiziţia de maşini noi, printre alte măsuri de relansare a economiei, grav afectată de recesiune.

„Am propus un plan de stimulare directă a vânzărilor de maşini”, a declarat premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero în timpul discursului asupra stării naţiunii susţinut în Parlament. El a precizat că prima va fi de 2.000 de euro, suportată de guvern şi regiuni, cu câte 500 de euro fiecare, şi constructorii auto, cu diferenţa de 1.000 de euro.

Programul primei de casare va intra în vigoare la 1 iunie şi va dura un an, fondurile bugetare alocate fiind de 100 de milioane de euro.

Vânzările de maşini, la jumătate faţă de anul trecut

Producătorii auto au solicitat, de mai multe luni, acordarea unor ajutoare directe pentru încurajarea achiziţiei de automobile, în condiţiile în care recesiunea a afectat puternic vânzările.

Înmatriculările de maşini noi din Spania au scăzut în aprilie cu 45,6%, faţă de intervalul similar din 2008, potrivit Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Automobile.

Modelul spaniol: reduceri de impozite şi stimulente fiscale

Zapatero a prezentat totodată o serie de alte măsuri menite să atenueze criza economică.

Astfel, premierul a anunţat reduceri de impozite pentru companiile mici, stimulente fiscale pentru dezvoltarea pieţei spaţiilor destinate închirierii, precum şi crearea unui fond pentru dezvoltarea durabilă, în valoare de 20 de miliarde de euro.

SURSA: Mediafax