Așadar, administrația de la Beijing a condamnat vehement vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi şi a anunţat că urmează să efectueze exerciţii militare maritime şi aeriene cu muniţie reală.
„Vizita lui Nancy Pelosi transmite mesaje greşite forţelor separatiste care vor independenţa Taiwanului”, a transmis Ministerul de Externe de la Beijing.
De asemenea, autoritățile chineze au subliniat că vor trimite imediat note de protest la reprezentanţele diplomatice americane.
La rândul său, armata chineză a anunţat că va lansa exerciţii militare de amploare în apropierea Taiwanului. Exerciţiile militare maritime şi aeriene, care vor include trageri cu muniţie reală, se vor derula în perioada 4-7 august, conform agenţiei de presă oficiale Xinhua, citată de postul CGTN.
„Din raţiuni de securitate, intrarea vaselor şi avioanelor în zonele în care se vor derula exerciţiile este strict interzisă”, a informat armata chineză.
Nancy Pelosi a ajuns marţi seară în Taiwan
Amintim că reacția a venit după ce Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a ajuns marţi seară în Taiwan, unde urmează să aibă o serie de întâlniri oficiale, ignorând avertismentele Administraţiei de la Beijing.
Trebuie menționat că Nancy Pelosi este oficialul american cu rangul cel mai înalt care vizitează Taiwanul în ultimii 25 de ani, iar vizita ei a amplificat tensiunile între China şi SUA.
În acest context, Beijingul a avertizat că va reacţiona prin „măsuri determinate şi hotărâte”.
Nancy Pelosi îşi va petrece noaptea în Taiwan. Miercuri dimineaţă, Pelosi se va întâlni cu preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen, cu vicepreşedintele Lai Ching-De şi va participa la o sesiune specială a Parlamentului de la Taipei.
Statele Unite au intensificat prezenţa militară în zona Asia-Pacific în contextul vizitei lui Nancy Pelosi la Taipei. În largul Taiwanului au fost trimise patru nave militare americane, inclusiv portavionul USS Ronald Reagan.
Beijingul, care consideră Taiwanul teritoriu chinez, a anunţat că vor exista consecinţe pentru vizita lui Nancy Pelosi la Taipei.
„Statele Unite vor trebui să îşi asume responsabilitatea şi vor trebui să plătească preţul pentru lezarea suveranităţii şi securităţii Chinei”, a afirmat Hua Chunying, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.