Surse oficiale au declarat pentru stiripesurse.ro, că fostul ministru se va interna într-un spital din București, imediat după ce va fi eliberată din arestul central al Poliției.

Vineri, judecătorii CAB care au analizat contestaţia Sorinei Pintea au stabilit revocarea definitivă a măsurii arestării preventive a acesteia. Astfel, fostul ministru va fi cercetat în continuare în stare de libertate.

Într-o scrisoare deschisă transmisă joi, soțul Sorinei Pintea, Ovidiu Goga, susține că soția lui este omorâtă, ceas cu ceas, de agresivitatea procurorilor și de teama medicilor de a interveni.

Viața Sorinei Pintea, schimbată radical

În scrisoarea tranmisă de Ovidiu Goga, acesta susține că viața soției sale s-a schimbat dramatic în rău din punctul de vedere al sănătății după ce au avut loc perchezițiile DNA.

„Începând cu 28 februarie 2020, ziua în care Sorina m-a sunat și mi-a sus că DNA este la ea în birou, viața ei s-a schimbat radical. Pe parte judiciară, desigur că se vor administra probe și se vor aduce argumente de ambele părți, după care instanța se va pronunța, iar viața personală și profesională sperăm să se refacă la un nivel cât mai decent curând. Însă în rău s-a schimbat dramatic viața din punctul de vedere al sănătății ei. Sorina poate păți oricând – dacă reapar sau se intensifică cauzele ce au declanșat dermatomiozita – ceva ireversibil, atât din cauza bolii în sine, cât și din cauza creșterii dozelor în tratament (scăderea puternică a capacității de a respira, afectarea inimii până la imposibilitatea de a mai susține circulația sângelui, infecții generalizate pe fond de imunitate minimă, ajungerea în scaun cu rotile din cauza necrozei mușchilor, imposibilitatea de a se mai hrăni independentă din cauza necrozei esofagului, diabet sever și deces)”, se arată în scrisoare.

De asemenea, soțul fostului ministru susține că un profesor de la Spitalul Colentina a spus că a avut în toată cariera lui 5 pacienți cu dermatomiozită, din care 2 au murit.

„Și câți medici au expertiză pe o boală care afectează 10 oameni dintr-un milion? Nu e ca un infarct sau cancer în stadiu terminal în care mori subit sau mai ai x luni de trăit. Nu. Dacă nu funcționează tratamentul sau nu îl adaptezi urgent la deteriorări ale situației tale, te stingi pe picioare treptat, până ajungi paralizat, hrănit prin tub și intubat pentru respirație. Asta se poate întâmpla și în 2 – 3 ani. Firește că nu orice medic și, cu atât mai puțin un procuror, un judecător sau un polițist pot observa asta sau își pot da seama că ai început ușor-ușor să aluneci pe panta fără de întoarcere. Sorina poate muri acasă, după ce iese din arestul preventiv, înainte să se pronunțe instanța și nimeni nu va fi vinovat, pentru că nimeni nu va ști”, a scris Goga.

Când a început recăderea bolii

Soțul Sorinei Pintea a relatat că recăderea în boală a Sorinei Pintea a început în 28 februarie 2020, iar neintervenția prin internare și suport atent, permanent și înalt calificat în zilele imediat următoare „sunt cauza morții ei sau doar a unei chinuite vieți în scaun cu rotile cu respirația pe sfert din cât ar trebui, viață care oricum nu durează cât a unui om sănătos”.

„În fiecare zi din 28 februarie 2020 în arest a început degradarea fizică, pe fondul stresului atât psihic, cât și fizic. A dormit 4 ore în intervalul vineri 28 februarie ora 2.00, moment al nopții în care ia pastila de cortizon zilnic și de la care nu a mai putut dormi în acea noapte a zilei 1 a acuzării – și sâmbătă 29 feburarie ora 21.20. Nu vreau să exagerez și să spun că a avut, poate, o presimțire, dar și când avea insomnii de durere tot mai adormea pe la 6-7 dimineața. Acum nu, s-a dus la serviciu la 7,45 așa nedormită. (…) Iar în boala ei, medicii recomandă regim de 8 ore somn/8 ore activitate/8 ore odihnă, pentru a evita recăderi, reapariții ale simptomelor severe ale bolii”, a menționat Ovidiu Goga.

De asemenea, acesta a adăugat că miercuri, soția sa i-a spus că a fost șocată și îngrozită de teama personalului medical față de anchetatori/polițiști.

„Conferențiarul, la analiza radiologică a esofagului, i-a chemat efectiv pe gardienii care o însoțeau și le-a spus precipitată ceva de genul , ca să se justifice pentru ce va scrie în foaie Sorinei, să nu aibă cumva reclamații/discuții pe viitor. Tot personalul medical era atât de timorat încât nici nu discutau cu ea și nici măcar nu o priveau, decât fugitiv. Se poate să uiți că ești medic și că trebuie să îți faci datoria față de oricine dacă nu sună cineva înainte să îți atragă atenția în sensul Eu nu cred”, a mai spus Ovidiu Goga.