În declarația către români transmisă duminică, Președintele Klaus Iohannis a arătat că ultimele luni au pus o lume întreagă la grea încercare, dar oriunde s-au aflat, cei mai mulți dintre concetățenii noștri s-au comportat în mod exemplar.
Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.
Iohannis a mulțumit românilor din afara țării că au înțeles apelurile autorităților române, în contextul măsurilor adoptate pentru a evita răspândirea noului coronavirus.
Programul de reconstrucție economică a României
Președintele i-a asigurat pe românii întorși acasă că vor reprezenta un capital prețios pentru politicile publice cuprinse în programul de reconstrucție economică.
Trebuie precizat că Ziua Românilor de Pretutindeni se ține în fiecare an, în ultima duminică a lunii mai.
”Dragi români,
Ultima duminică a lunii mai ne oferă prilejul de a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi dedicată celor aflați dincolo de hotare, dar rămași aproape de țara natală, în gând și în suflet. Fiecare român, acolo unde se află, este un ambasador al tradițiilor, culturii și obiceiurilor noastre, al creativității și al spiritului românesc.
Ultimele luni au pus o lume întreagă la grea încercare, dar oriunde s-au aflat, cei mai mulți dintre români s-au comportat în mod exemplar. Responsabilitatea fiecăruia şi solidaritatea tuturor ne-au ajutat pe toți să trecem mai ușor prin această pandemie.
Am traversat momente dificile
și vă mulțumesc pentru că ați înțeles apelurile autorităților române. Mulți dintre dumneavoastră v-ați întors acasă cu un bagaj important de cunoștințe și experiențe dobândite în străinătate, pe care sunteți gata să le puneți în slujba României.
Prin măsurile și politicile publice cuprinse în programul de reconstrucție economică, acest capital prețios pe care îl reprezentați fiecare dintre dumneavoastră va putea să fie valorificat pentru dezvoltarea țării noastre.
Este nevoie de toți românii, de „aici” și de „acolo”, din țară și din străinătate, pentru a construi împreună România prosperă și sigură pe care ne-o dorim.
La mulți ani, dragi români de pretutindeni!”, se arată în mesajul transmis de Președintele Klaus Iohannis.