„Joe Biden l-a sunat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin”, a informat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.
Biden către Putin: SUA sprijină Ucraina în fața „agresiunii rusești”
În conversația lor, cei doi lideri au discutat, printre altele, potrivit Casei Albe, despre reînnoirea Tratatului New START privind arsenalele nucleare, despre interferențele Rusiei în alegerile din SUA, despre atacurile cibernetice ale Moscovei, despre Ucraina, despre presupusele „recompense” pentru uciderea soldaților americani în Afganistan.
Joe Biden i-a spus lui Vladimir Putin că SUA sprijină Ucraina în fața „agresiunii rusești”, informează Casa Albă. Biden și-a exprimat îngrijorarea în fața lui Vladimir Putin cu privire la otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi, mai relatează Casa Albă.
Joe Biden l-a sunat, marți, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, „mulțumindu-i pentru conducerea fermă a Alianței” și exprimându-și „intenția de a se consulta și de a colabora cu aliații cu privire la toate problemele de securitate comune, inclusiv Afganistan, Irak și Rusia”, a anunțat Casa Albă. Biden a reafirmat „angajamentul SUA pentru apărarea colectivă în temeiul articolului 5 din Tratatul NATO” și „de a consolida securitatea transatlantică”, scrie ANSA.
Noul preşedinte nu crede că există numărul necesar de senatori pentru a-l condamna pe Trump
Joe Biden consideră că procesul de impeachment pentru Donald Trump ar trebui făcut, dar nu crede că există numărul necesar de senatori pentru a-l condamna. Președintele american a declarat pentru CNN că rezultatul ar fi fost diferit, dacă Trump ar fi avut încă șase luni la Casa Albă, dar că nu crede că sunt 17 senatori republicani care vor vota pentru condamnarea sa. „Senatul s-a schimbat de când eram eu, dar nu prea mult”, a afirmat Biden.
Articolul pentru impeachment, trimis de președintele Camerei, Nancy Pelosi, a ajuns în Senat, unde deputatul Jamie Raskin, care conduce acuzarea, l-a citit. Fostul președinte este acuzat de „instigare la insurecție” pentru evenimentele dramatice ale asaltului asupra Congresului din 6 ianuarie și este definit ca „o amenințare la adresa democrației”. Procesul va începe în săptămâna 8 februarie, va fi al patrulea din istoria SUA și al doilea pentru Donald Trump. Miercuri, jurământul senatorilor ca jurați.
Pentru prima dată, Joe Biden a comentat procesul. „Cred că trebuie făcut”, a declarat președintele SUA pentru CNN, recunoscând că acest lucru ar putea întârzia implementarea agendei sale și confirmarea membrilor săi din guvern în Senat: „Dar ar fi fost mai rău, dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat”, a adăugat șeful de la Casa Albă.
Ce conţine articolul ce vizează impeachment-ul lui Trump?
În total, articolul are cinci pagini, în care subliniază, printre altele, modul în care președintele Trump „a pus în pericol securitatea Statelor Unite și a instituțiilor sale, a amenințat integritatea sistemului democratic și a împiedicat o tranziție pașnică a puterii”. „Din acest motiv, rămâne o amenințare la adresa securității naționale, a democrației și a Constituției”. Articolul relatează, apoi, evenimentele care au condus la acuzarea de „instigare la insurecție”, cu referire la atacul asupra Congresului, din 6 ianuarie.
Sunt amintite „declarațiile false continue din luna anterioară, care vorbeau despre alegeri trucate, care nu ar fi trebuit acceptate și certificate”. Apoi, faimosul miting din ziua de Bobotează, care coincide cu ședința Congresului în sesiune plenară pentru a certifica victoria lui Joe Biden. Fraza din centrul acuzației, menționată în articol, este cea în care Trump invită susținătorii să acționeze: „Dacă nu luptați ca posedații, nu veți mai avea o țară”.
În cele din urmă, în articolul privind punerea sub acuzare, se face trimitere și la apelul care a avut loc cu câteva zile înainte către secretarul de stat al Georgiei, în care Trump, făcând amenințări, solicită cu forță să găsească voturile necesare pentru a submina rezultatul alegerilor în statul-cheie din sud, câștigat de Biden.
Joe Biden doreşte echitate rasială în mandatul său
Între timp, Biden confirmă decretele pentru echitate rasială. „America nu a fost niciodată la înălțimea promisiunii sale fundamentale de egalitate pentru toți, dar nu a încetat niciodată să încerce. Astăzi voi lua măsuri pentru a promova echitatea rasială și pentru a fi mai aproape de acea uniune perfectă pe care am căutat-o întotdeauna, a scris Joe Biden pe Twitter, anunțând o serie de ordine executive privind echitatea rasială.
Printre acestea, unul pentru crearea unei comisii asupra poliției, parțial drept răspuns pentru uciderea afro-americanului George Floyd, altul pentru îmbunătățirea condițiilor pentru deținuții din închisori și încă unul pentru promovarea unor politici corecte în domeniul locuințelor sociale.
În ceea ce privește viitorul lui Trump, anturajul face cunoscut faptul că nu are niciun plan să înființeze un alt partid și, în schimb, vrea să-și păstreze amprenta asupra Grand Old Party, a asigurat Brian Jack, un colaborator al fostului președinte, trimițând astfel un semnal republicanilor în vederea procesului de impeachment, relatează „Politico”.
„Trump a vrut să ne anunțe pe mine și pe câțiva alții că nu începe să creeze un al treilea partid și că orice va face din punct de vedere politic în viitor va fi ca republican”, a confirmat senatorul Kevin Cramer, menționând că „Partidul Republican este încă în mare măsură în favoarea sa”.