Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis a votat azi, la Sibiu. Prima Doamnă a României s-a adresat cetățenilor sfătuindu-i să nu subestimeze ziua de astăzi, pentru că este o zi importantă pentru tot poporul român.
Carmen Iohannis a ales să voteze la Sibiu, în timp ce, Klaus, soțul acesteia, a ales să meargă la secția de votare a președinților României. Cei doi au procedat la fel și în primul tur al alegerilor prezidențiale, din 10 noiembrie. Prima Doamnă a susținut că s-a simțit bine, după ce a votat, și că astăzi este o zi importantă pentru toată lumea.
”Am votat și mă simt bine. Dragi români, nu subestimați ziua de astăzi, e o zi importantă pentru noi toți, pentru viitorul României!”, a declarat Prima Doamnă, după ce a ieșit de la urne.
Carmen Iohannis lucrează a profesoară de engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu. Aceasta s-a cunoscut cu acutalul soț, în urmă cu aproape trei decenii, pe când avea vârsta de 22 de ani. După șapte ani, aceștia s-au căsătorit.