Olena Zelenska, soţia liderului de la Kiev, a fost confirmată pozitiv cu COVID-19. Ce rezultate au venit la testele efectuate preşedintelui Zelenski şi celor doi copii ai cuplului?
Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a anunţat vineri că a fost testată pozitiv la noul coronavirus, la o zi după numărul record de cazuri noi de infectare raportat de ţara sa, pe fondul relaxării măsurilor antiepidemice, transmite AFP.
„Astăzi am primit un test de depistare pozitiv”, a scris Olena Zelenska pe Facebook, precizând că testele soţului său, preşedintele Volodimir Zelenski, şi ale celor doi copii ai lor au fost negative.
Olena Zelenska, în vârstă de 42 de ani, ca şi soţul său, a mai spus că se simte „bine” şi că este tratată la domiciliu, în izolare faţă de restul familiei. Ea le-a cerut compatrioţilor săi să rămână vigilenţi şi să poarte măşti de protecţie în public, dând asigurări că familia sa „continuă să respecte toate regulile” de prevenţie.
Volodimir Zelenski, amendat pentru nerespectarea regulilor
Cu toate acestea, preşedintele Zelenski este criticat pentru faptul că, de multe ori, nu poartă mască în apariţiile sale publice. La începutul lunii, Zelenski şi mai mulţi membri ai echipei sale au fost surprinşi şi fotografiaţi la o cafea în interiorul unui restaurant din vestul ţării, deşi Guvernul nu autorizase decât deschiderea teraselor.
În urma scandalului declanşat pe reţelele sociale, poliţia a declarat că i-a amendat pe preşedinte şi pe însoţitorii săi, dar amenzile mai trebuie confirmate de un tribunal, scrie Agerpres.
Aproape 700 de noi cazuri de infectare, raportate joi în Ucraina
Ucraina a raportat, joi, un număr record de 689 de cazuri noi de coronavirus, „o cifră foarte alarmantă”, potrivit ministrului Sănătăţii, care a dat vina pe încălcările masive ale regulilor de prevenţie. Vineri, preşedintele Zelenski a subliniat el însuşi importanţa purtării măştilor de către compatrioţii săi.
În total, Ucraina a raportat până acum 29.753 de cazuri de COVID-19, dintre care 870 de decese, la o populaţie de 40 milioane de locuitori.