Ionuț Cristache, despre motivele pentru care s-a alăturat proiectului
Fostul realizator al emisiunii Ora 9 de la TVR va avea mai multe producţii online pe canalul de YouTube al EVZ Capital, de luni până joi, dedicate actualității, dar și istoriei recente.
„Într-un moment în care redacții întregi sunt rechiziționate, în care cântatul în orchestră a devenit normă deontologică, în care punerea la îndoială aproape că a ajuns să fie incriminată, în care sistemul a dresat sau a cumpărat direct o bună parte a presei, noi, Cristoiu, Cristache, Curea, Turcescu, Andronic și alții de pe aici am decis să practicăm în continuare acest sport extrem al gânditului și al vorbitului liber!
Acesta a fost și motivul pentru care am acceptat să vin la EVZ și să încep aceste proiecte! Veți auzi aici tot ce nu auziți în altă parte, totul va fi pus la îndoială! Atâta timp cât adevărul are căutare sunt convins că publicul ne va căuta”, a declarat Ionuț Cristache.
Ce emisiuni va prezenta
Ionuț Cristache va realiza emisiuni pe canalul de YouTube al EVZ Capital, fiind vorba de patru ediții săptămânale.
Emisiunea „Cristache şi Cristoiu” va fi în fiecare luni, de la ora 15.00, iar jurnalistul Ion Cristoiu va fi invitat permanent în cadrul acesteia.
„Istorie secretă”, o emisiune care va cuprinde subiecte de istorie recentă, poveşti şi interviuri cu istorici şi specialişti. Emisiunile de istorie recentă vor putea fi urmărite în fiecare marţi şi miercuri, de la ora 15.00.
„România lui Cristache”, va fi un talk-show de actualitate, pe teme social-politice, cu invitaţi legaţi de evenimentele zilei, și va fi difuzat în fiecare joi, de la ora 15.00.
Ionuţ Cristache a realizat timp de 5 ani emisiunea România9, la postul public TVR 1. România9 a fost principalul talk-show de la TVR, difuzat în prime time, până în vara lui 2021, când noua conducere a postului public a decis să mute emisiunea la ora 17.00. Jurnalistul a demisionat de la postul public în luna februarie a acestui an.