Prima etapă a mall-ului Colosseum va fi inaugurată în septembrie

Prima etapă a parcului de retail Colosseum din Bucureşti va fi inaugurată în septembrie 2011, potrivit Nova Imobiliare, dezvoltatorul acestuia.

Reff şi Asociaţii SCA a fost consultantul juridic exclusiv al Bank of Cyprus în structurarea şi acordarea primei finanţări bancare.

"Această tranzacţie completează portofoliul de mandate de finanţare şi restructurare de credite cu o valoare totală de peste 600 milioane de euro pe care echipa Reff şi Asociaţii le-a finalizat pe parcursul ultimului an, fie de partea băncilor, fie a societăţilor împrumutate", se arată într-un comunicat de presă.
"Colosseum nu este destinat doar zonei învecinate, ci întregului Bucureşti, precum şi unei arii de 60 de kilometri în jurul Capitalei" a declarat Panico Panayi, Managing Director al Nova Imobiliare.

Bank of Cyprus deţine 12 sucursale şi 2 agenţii în Bucureşti şi în alte oraşe majore.
SURSA: Agerpres