“România este ultima ţară din Europa care doreşte şi trebuie să implementeze televiziunea digitală terestră. În ultimul an de zile, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se oferă posibilitatea operatorului naţional de a implementa un proiect de tranziţie de la analogic la digital. Pentru România sunt alocate patru multplexoare, iar SNR este singurul operator din România care poate să implementeze strategia. Proiectul de trecere la televiziunea digitală terestră sperăm să-l demarăm la începutul anului viitor şi va fi implementat în trei etape, iar timpul este foarte scurt. Suntem în faza caietului de sarcini. În prima etapă vrem să acoperim nouă oraşe mari din România, asta înseamnă o acoperire de 38% din populaţie. Oraşele sunt Constanţa, Bucureşti (cu două emiţătoare), Craiova, Galaţi, Arad, Braşov, Sibiu, Iaşi. Noi estimăm că vom finaliza faza I a strategiei undeva în semestrul al doilea din 2014, în octombrie”, a afirmat Brad.

Potrivit reprezentantului SNR, în faza secundă a strategiei acoperirea se va situa la 77% din populaţie, în timp ce ultima etapă va fi încheiată până în iunie 2015.

“În paralel, o să trecem şi la celelalte 15 locaţii care vor avea la final o acoperire de 77%. În faza III, pe care o vom finaliza până în iunie 2015, se va termina şi partea de tranziţie la televiziunea digitală terestră şi vom avea o acoperire de aproximativ 79% din populaţie”, a explicat Eugen Brad.

Acesta a adăugat faptul că au fost transmise invitaţii posturilor de televiziune, atât naţionale, cât şi private, iar stadiul actual este al discuţiilor cu aceste instituţii.

“Am transmis invitaţii posturilor de televiziune, atât naţionale, cât şi private. Suntem în discuţii, la ora actuală. Sunt interesate să intre în această strategie posturi tv precum Naţional TV, Kanal D, Realitatea TV, Prima TV, Antena 1. Din 17 iunie 2015, România va trebui să facă switch-ul la tot ceea ce înseamnă analogic. SNR va aloca în jur de 20 milioane de euro pentru cele 27 de emiţătoare necesare emisiei. SNR are forţa financiară să ducă la bun sfârşit această strategie, altfel nu s-ar fi angajat la aşa ceva”, a menţionat directorul tehnic al SNR.

La jumătatea lunii mai a acestui an, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a avizat favorabil un proiect de Hotărâre a Guvernului (HG) pentru aprobarea Strategiei privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional.

Prin aprobarea acestuia Societatea Naţională de Radiocomunicaţii /SNR/ va primi unul dintre cele cinci multiplexe ce vor fi acordate de statul român pentru tranziţia la TV digitală terestră, cu obligaţia de a retransmite TVR 1 şi TVR 2, dar şi unele posturi private care emit analogic terestru.

Conform proiectului de Strategie, România trebuie să implementeze tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră până pe 17 iunie 2015. În acest sens, ţara noastră poate implementa, la nivel naţional, patru multiplexe digitale terestre în banda UHF (ultra high frequency) şi unul în banda VHF (very high frequency), rămânând ca la nivel regional/local să existe posibilitatea alocării unor multiplexe digitale terestre suplimentare în funcţie de posibilităţile tehnice.AGERPRES