Prima etapă a uniunii bancare: Statele UE au semnat acordul de supervizare unică a băncilor

Cele 27 de state ale Uniunii Europene au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la un acord unanim asupra supervizării unice a băncilor din zona euro, au anunţat mai mulţi responsabili europeni pe contul lor de Twitter

"Acord istoric de supervizare!", a anunţat printr-un tweet comisarul european pentru servicii financiare, Michel Barnier, după 14 ore de discuţii, în timp ce purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cipriote a UE a declarat că discuţiile cu Parlamentul European ar putea acum începe.

Instituirea unei supervizări comune a băncilor din zona euro, încredinţată Băncii Centrale Europene (BCE), este prima etapă a uniunii bancare dorite de liderii europeni pentru a încerca să împiedice noi crize.

Cei 27 au găsit un compromis asupra punctelor ce blocau acordul de câteva luni: sfera de aplicare a supervizării directe de către BCE, articulaţia dintre Autoritatea bancară europeană pentru întreaga UE şi BCE, ce nu îi vizează decât pe cei 17 membri ai zonei euro, iar în cele din urmă modul de a separa cele două funcţii ale BCE – politica monetară în zona euro şi supervizarea, care îi vor afecta pe non-membri.
UPDATE Marea Britanie, Suedia şi Cehia rămân în afara mecanismului unic de supervizare bancară
Marea Britanie, Suedia şi Cehia nu se vor alătura mecanismului comun de supervizare unică bancară şi, astfel, ar putea rămâne şi în afara viitoarei uniunii bancare, relatează Rbc Daily.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de titularii portofoliilor de la Finanţe din cele trei ţări, în finalul reuniunii Consiliului UE la nivelul de miniştri de finanţe (ECOFIN), desfăşurată în noaptea de miercuri spre joi, şi la care s-a ajuns la un compromis-cheie în ceea ce priveşte instituirea unei supervizări comune a băncilor din zona euro, ce va fi încredinţată Băncii Centrale Europene (BCE).

"Interesele Marii Britanii au fost pe deplin protejate. Regatul Unit nu are intenţia de a se alătura mecanismului de supraveghere", a declarat ministrul britanic de finanţe George Osborne. În acelaşi timp, el a salutat rezultatul pozitiv, la capătul unor dezbateri ce au durat circa 14 ore.

Participarea la viitoarea uniune bancară este obligatorie pentru toate cele 17 state membre ale zonei euro, dar opţională pentru ţările care nu folosesc moneda unică. Scopul preconizatei uniuni este supravegherea băncilor din Europa, identificarea şi corectarea unor practici potenţial periculoase în activităţile lor, precum şi recapitalizarea sistemului financiar în condiţii mai sigure, falimentul parţial sau complet al instituţiilor insolvabile financiar.

Recapitalizarea va fi efectuată în mod direct, implicând fondul de stabilizare a zonei euro (Mecanismul european de stabilizare (ESM), fără a recurge la utilizarea fondurilor bugetare ale statelor comunităţii. Liderii europeni intenţionează să finalizeze crearea uniunii bancare în 2014.
Sursa: Agerpres