Sindicatul Europol a informat recent că reprezentanții conducerii desemnați să negocieze au refuzat o serie de propuneri. Astfel, urmează să aibă loc prima grevă din istoria MAI.
Urmează să aibă loc prima grevă din istoria MAI. Reprezentanții conducerii au refuzat o serie de propuneri
Așadar, Europol informează că reprezentanții conducerii desemnați să negocieze au refuzat o serie de propuneri, în urma finalizării negocierilor pentru încheierea unui Contract colectiv de muncă (CCM) valabil pentru întreg personalul contractual/civil din cadrul MAI, indiferent de structură.
Negocierea contractului colectiv a fost inițiată în urmă cu aproximativ o lună și jumătate, iar partea sindicală a fost reprezentată de cele trei organizații sindicale reprezentative la nivelul MAI, printre care și Federația Publisind din care face parte Sindicatul Europol.
„Dacă în cazul Acordul colectiv, valabil pentru polițiști, am scris la momentul respectiv că a fost o adevărată cacealma, fiind inițiat, negociat și încheiat în aceeași zi, având la masă lideri ai unor organizații sindicale care nu au reprezentativitate, și care au fost folosiți de către MAI pentru a bloca orice propunere care să vizeze stabilirea unor drepturi suplimentare pentru polițiști, în ceea ce privește Contractului colectiv, valabil pentru personalul contractual, MAI a respectat întocmai prevederile legale.
Precizăm că procedura de anulare a acestui Acord colectiv este în derulare. De asemenea, în cazul negocierii CCM-ului nu au mai îndrăznit să se folosească de organizații sindicale nereprezentative și de lideri aserviți pentru ca acestea să semneze Contractul colectiv, pentru că erau conștienți că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va refuza înregistrarea acestuia”, a transmis Europol.
Se creează premisele organizării primei greve din Ministerul Afacerilor Interne
În urma refuzului angajatorului de a accepta propunerile formulate unanim de către Federația Publisind, FSNPPC și Smart LEX, se creează premisele organizării primei greve din Ministerul Afacerilor Interne.
„Sigur, până la momentul încetării activității de către personalul contractual, legea ne obligă să parcurgem etapele concilierii și medierii care se vor asigura de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. După această etapă a concilieri, dacă MAI nu va accepta revendicările, este obligatorie notificarea unităților MAI despre organizarea grevei de avertisment care nu poate dura mai mult de 2 ore și în cele din urmă a grevei propriu-zise, pe perioadă nedeterminată”, informează Europol.
Sindicaliștii mai spun că personalul contractual din MAI, fie că vorbim de IGPR, IGPF, IGI, IGAV, DGPI, DGA, ISU, jandarmerie și toate celelalte structuri care au încadrat personal contractual nu are nicio interdicție prevăzută în lege pentru a organiza grevă. Tot Legea nr. 62/2011 a Dialogului social statuează dreptul altor angajați din sectorul de activitate (cum sunt MApN, SRI, SIE, STS, SPP) să declare și ei grevă de solidaritate care implică încetarea activității pentru o zi.