Conform legislaţiei incidente, hărţile de hazard şi de risc la inundaţii vor constitui părţi componente ale documentaţiei de amenajare a teritoriului judeţean şi se vor introduce în planurile de urbanism generale, zonale şi locale ale localităţilor din fiecare judeţ şi din Capitală şi vor urma acelaşi regim juridic de finanţare şi aprobare stabilit potrivit legii pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.
Hărţile de risc sunt elaborate de ANAR din sursele financiare proprii ale instituţiei (resurse umane proprii, logistic, surse financiare). Totodată, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), unitate aflată sub autoritate, va sprijini ANAR, atât prin furnizarea şi validarea datelor hidrologice, cât şi prin aportul consistent al specialiştilor săi.
În baza datelor obţinute din hărţile de hazard, dar şi a prevederilor legislaţiei incidente, aceste hărţi vor deveni documentele pe baza cărora se poate declara un areal ca zonă de risc potenţial la inundaţii. Acestea vor indica nivelul potenţial al pagubelor care se pot produce într-un anumit areal, precum şi zonele de evacuare a populaţiei.
Pentru proiectul ‘Planul pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor’ (PPPDEI) s-au accesat peste 40 de milioane de euro prin Axa 5 POS Mediu, linie de finanţare europeană deschisă la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/, în condiţiile în care ANAR a contractat mai mult de 20 de proiecte, cu o valoare totală de peste 370 milioane de euro.
Până în prezent, pe baza studiilor de specialitate, s-au obţinut modelele digitale ale cursurilor de apă, precum şi ale zonelor adiacente acestora. Au fost scanate peste 20.000 de kilometri de cursuri de apă, reprezentând cursurile principale de apă şi afluenţii lor de gradul I şi II de la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România: Crişuri, Banat, Jiu, Olt, Argeş – Vedea, Buzău – Ialomiţa, Dobrogea – Litoral, Prut – Bârlad, Siret, Mureş, Someş – Tisa.
Odată finalizate, pe baza celor două tipuri de hărţi (de hazard şi de risc la inundaţii), precum şi prin responsabilităţile majore ce revin ANAR în implementarea strategiei de management al riscului la inundaţii, vor fi elaborate, până în 2015, planurile de management al riscului la inundaţii, conform cerinţelor europene.
Revista Capital a realizat încă din luna septembrie prima hartă a riscurilor de inundaţii pe baza informațiilor primite de la Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor.
Douăsprezece din cele patruzeci de judeţe ale României prezintă un risc ridicat şi foarte ridicat de inundaţii, scria atunci CAPITAL.