Xerox 9700 a fost prima imprimantă laser din industrie, comercializată la scară largă de către Xerox, care putea fi conectată la un calculator. Aceasta a fost lansată în vara anului 1977, deschizând drumurile pentru multe dintre marile companii producătoare de echipamente de tipărit din lume.
În 1971, Gary Starkweather, cercetător de la Xerox Palo Alto Research Center (PARC), a inventat imprimarea cu laser, modificând un copiator, cu scopul de a-i utiliza razele laser pentru a genera imagini. Astfel, Starkweather a reuşit să breveteze noua tehnologie.
Xerox 9700 a fost prima imprimantă cu laser care ajuns pe piaţa internaţională, fiind capabilă să tipărească cu o viteză de 120 de pagini pe minut. Pentru ca producţia de imprimante laser să fie profitabilă, Xerox considera că volumul lunar de pagini tipărite de aceste echipamente trebuie să fie de aproximativ 200.000 – 300.000. Primele imprimante ieşite pe poarta fabricii au tipărit mai bine de un milion de pagini pe lună, lucru care a depăşit orice aşteptări ale companiei şi ale pieţei de echipamente de tipărire din acea vreme. Acest lucru a determinat un succes extraordinar al noilor imprimante.
Tehnologia Xerox de imprimare a continuat să evolueze în ultimile decenii, de la perfecţionarea tiparului laser la diverse tehnologii ultra-performante de printare, precum EA Toner, cerneala solidă şi sistemul de imprimare inkjet de mare viteză, bazat pe o cerneală fără apă. Tehnologia pe bază de cerneală solidă reduce cantitatea de deşeuri cu până la 90%, comparativ cu imprimantele laser color din aceeaşi clasă şi oferă posibilitatea printării color la costuri reduse, de alb-negru.