Casa solară Prispa, construită de 40 de studenţi români pentru concursul Solar Decathlon Europe din Madrid, va fi scoasă la licitaţie joi, 26 iulie la ora 20:00 în parcarea magazinului Leroy Merlin unde a fost asamblată. Preţul de intrare în licitaţie este de 50.000 de euro, deşi valoarea estimată a casei este de 125.000 de euro, potrivit promotorilor proiectului.
Instalaţiile (evaluate la 41.000 de euro), mobilierul, electrocasnicele şi transportul până la terenul viitorului proprietar sunt incluse în preţul de vânzare. Banii obţinuţi sunt necesari pentru finanţarea deplasării echipei româneşti la una dintre cele mai importante competiţii de arhitectură sustenabilă şi tehnologii integrate.
Cei 40 de studenţi au construit casa Prispa ca un exerciţiu înaintea asamblării construcţiei la Madrid. Prototipul se află în parcarea magazinului Leroy Merlin şi este vizitabil până în data de 7 august.