‘O misiune a FMI, condusă de Jeffrey Franks, va vizita Bucureştiul în perioada 27 aprilie – 9 mai, pentru prima evaluare a acordului preventiv stand-by. Misiune va fi însoţită şi de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială’, a spus Tonny Lybek.
Oficialul a precizat că misiunea se va întâlni cu autorităţile române, dar şi cu reprezentanţii partidelor politice, ai sindicatelor, cu băncile, asociaţiile de afaceri dar şi cu societatea civilă. Concluziile evaluării vor fi prezentate la sfârşitul vizitei, a precizat Lybek.
Acordul Stand-By cu FMI este de tip preventiv, la un total de 3,1 miliarde DST, adică aproximativ 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300 % din cota pe care România o are la FMI.
Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.
Fiind vorba despre un acord de tip preventiv, banii de la FMI pot fi traşi numai în cazul unei situaţii excepţionale, cum ar fi un atac asupra monedei naţionale declanşat de o criză în regiune, concretizat într-o pierdere masivă de rezerve şi de încredere, sau în cazul în care Trezoreria eşuează, în două – trei rânduri, să se finanţeze la costuri acceptabile. În aceste condiţii, toată suma, de 3,6 miliarde euro, pe care Fondul o va pune la dispoziţia României prin noul acord de tip preventiv, va fi destinată Băncii Naţionale a României (BNR).
Acordul stabileşte un cadru şi o serie de ţinte în domenii precum energia, transporturile şi sănătatea.
SURSA: Agerpres