Rusia neagă existența unor trupe militare la granița cu Ucraina. Kremlinul răspunde speculațiilor apărute în presa americană și spune că toate informațiile referitoare la comasarea forțelor militare rusești pe teritoriile statelor vecine este sunt un „fals de slabă calitate”. Kremlinul a clarificat că locul în care sunt deplasate trupele militare rusești este o problemă ce vizează strict Moscova, transmite Reuters.

Dmitry Peskov, diplomat rus, a explicat că Rusia nu a ameninţat niciun stat și nu reprezintă vreo ameninţare pentru vreo țară, fie vecină sau nu.

„Calitatea acestor materiale nici nu merită să le fie acordată vreo atenţie sau comentarii. Acolo se spune despre Ucraina, dar este arătată de fapt graniţa cu Belarus.”, a explicat Dmitry Peskov, conform TASS.

„Rusia – pe fondul unor tendinţe expansioniste destul de agresive, în special din partea NATO şi a unui număr de alte ţări – a luat întotdeauna şi va continua să ia măsuri pentru a-şi asigura propria Securitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit TASS.

Publicațiile jurnaliștilor din SUA

Potrivit publicaţiei americane Politico, Rusia a acumulat trupe şi echipamente militare în apropiere de granița cu Ucraina. Aceste informații au apărut în urma unor fotografii făcute de sateliţi comerciali.

În acest moment, SUA „supraveghează îndeaproape” situaţia de la frontiera ruso-ucraineană, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, citat de France Presse.

„Nu pot face comentarii despre intenţiile ruşilor, dar cert este că noi supraveghem regiunea îndeaproape, aşa cum o facem mereu și vom continua să ne consultăm cu aliaţii şi partenerii noştri în această problemă”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din SUA.

Răspunsul Ucrainei

Ucraina a anunţat, recent, că a folosit pentru prima dată o dronă de atac de fabricaţie turcă pentru a distruge un tun de tipul Howitzer D-30. Potrivit armatei ucrainene, tunul aparţinea rebelilor proruşi din estul statului. Din cauza acestei fapt, Ucraina a fost criticată de mediatorii procesului de reglementare a conflictului din Donbas, Franţa şi de Germania.

Direcţia principală de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat luni după-amiază că nu a înregistrat vreun transfer suplimentar de unităţi, armament sau echipamente militare ruseşti la graniţă. Ministerul Apărării din Ucraina consideră că informaţiile despre acumularea de trupe militare fac parte dintr-o operaţiune „psihologică” împotriva statului, potrivit Ukrinform.

„Serviciile de informaţii militare ale Ucrainei monitorizează în mod constant acţiunile trupelor ruseşti şi modificările numărului acestora lângă graniţa de stat a Ucrainei. Mişcările de trupe semnalate sunt, de fapt, acţiuni planificate în cadrul transferului de trupe la finalul unor exerciţii.” , a explicat Ministerul Apărării din Ucraina într-un comunicat de presă.