Andreea Bălan a venit cu primele precizări despre starea ei de sănătate și a explicat mai exact ce a pățit în spital. Vedeta emisiunii „Te cunosc de undeva”, difuzată la Antena 1 a publicat pe contul ei de socializare care este pronosticul medicilor.
Andreea Bălan a postat pe contul ei de Instagram ultimele vești în ceea ce privește starea ei de sănătate. Aceasta a povestit ce s-a întâmplat și cât de norocoasă a fost că a scăpat de operația programată pentru marți. Vedeta a mai spus că acum se simte bine, dar rămâne în spital pentru tratament și observație.
M-am internat în spital luni seara cu dureri abdominale foarte mari. În urma investigațiilor, doctorii au descoperit un abces abdominal. Marți ar fi trebuit să mă operez, dar am avut mare noroc și cu puțin timp înaintea operației programate, medicii au reușit drenarea lui. Acum sunt sub tratament și observație.
Mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase.
În spital nu se permit vizite, dar alături de mine au fost și sunt persoanele pe care le iubesc și care sunt prezente în viața mea.
Abia aștept să ajung acasă să le strâng în brațe pe Ella și Clara.
Vă doresc multă sănătate tuturor!”, a transmis Andreea Bălan pe contul ei de Instagram
Mama ei a sprijinit-o în acest moment dificil
Surse apropiate ale Andreei Bălan au declarat pentru playtech.ro că mama acesteia a sprijinit-o în momentele dificile, fiind prezentă cu ea la spital. Sursele au mai spus că Andreei îi este frică de anestezie.
“Mama ei este la spital cu ea. Andreea este foarte speriată, se teme foarte tare de o posibilă operație pentru că ar trebui să o anestezieze. Știți că la ultima anestezie, când a născut-o pe mezină, a intrat în stop cardiac. Este normal să îi fie teamă, să fi rămas cu sechele. Are o teamă în suflet numai când pune piciorul în spital. Încearcă să fie puternică.”