Prima reacție a Dianei Șoșoacă, după ce Ucraina a impus sancțiuni împotriva ei: Să învețe istorie și diplomație

Sursă: Facebook, Diana Șoșoacă

Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina a impus vineri, 24 martie 2023, sancțiuni împotriva Dianei Șoșoacă, după ce aceasta a iniţiat un proiect de lege referitor la anexarea unor teritorii care aparţin Ucrainei la România. La scurt timp, a apărut prima reacția a senatoarei. Iată ce a spus Diana Șoșoacă.

Prima reacție a Dianei Șoșoacă cu privire la sancțiunile impuse de Ucraina împotriva ei

Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina a iniţiat vineri, 24 martie 2023, impunerea unor sancţiuni împotriva Dianei Şoşoacă pentru că a iniţiat un proiect de modificare a Legii de ratificare a Tratatului de bună vecinătate între România şi Ucraina, în care propune anexarea de către România a unor teritorii care aparţin Ucrainei.

La scurt timp după ce s-a întâmplat acest lucru, Diana Șoșoacă a explicat că ea se luptă se readucă în sânul patriei mamă câteva teritorii românești pe care Ucraina le ocupă acum. Din punctul ei de vedere, sancțiunile impuse de Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina reprezintă o amenințare la adresa celor care se opun politicilor naziste ale Guvernului de la Kiev.

„Prin acest atac mârșav la adresa mea, Ucraina își dovedește caracterul de stat abuziv și fascist. Prin această amenințare pe care Ucraina o face la adresa mea, devin de fapt solidară cu minoritatea română din Ucraina care este tratată de Kiev tot ca o amenințare la adresa statului ucrainean, motiv pentru care este desființată sistematic și programatic într-un proces de epurare etnică și de ucrainizare forțată care amintește de Germania nazistă.

Cum își permite Ucraina să amenințe un senator al statului român pentru o propunere legislativă ? De când decide Ucraina ce se întâmplă în Parlamentul României ? Este România un stat ocupat de Ucraina și noi nu am aflat ? Da, este adevărat că Ucraina este ocupant al unor teritorii românești pe care mă lupt să le readuc în sânul patriei mamă, dar de când are Kievul drept de veto asupra politicii României ?

Această amenințare a Ucrainei la adresa mea arată intenția acestui stat de a-i elimina și fizic pe cei care se opun politicilor naziste ale Kievului. Prin declarația MAE ucrainean, este clar că am devenit ținta numărul unu a criminalilor ucraineni. Dar acet lucru nu face decât să confirme justețea propuinerii mele legislative de a returna României teritoriile deținute abuziv de Ucraina !

De asemenea, le amintesc celor de la MAE ucrainean că prevederea mea legislativă are la bază Rezoluția Senatului SUA nr. 148, din 11 iunie 1991, adoptată de Senatul american care stipulează clar ”convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susțină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova și Bucovina de Nord”. Este și Senatul SUA o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei?

De asemenea, propunerea mea legislativă are ca bază și Declarația adoptată pe 28 noiembrie 1991 de Parlamentul României privind Referendumul din Ucraina și publicată în Monitorul Oficial al României prin care se arată că referendumul din Ucraina din 1 decembrie 1991 ”nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei şi sînt de drept ale României”. Așadar, și Parlamentul României este o amenințare la adresa securității naționale a Ucrainei?”, a scris, vineri, Diana Șoșoacă pe contul ei de Facebook.

Diana Șoșoacă: MAE ucrainean nu are argumente, de aceea și recurge la ostilități

Ea a îndemnat Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina „să învețe istorie și diplomație” și ”să citească atent” prevederile Actului Final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.

„În plus, mult utilizatul Actul final al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975, pe care toți neștiutorii îl invocă împotriva acestei inițiative, sprijină aceasta reunificare și anexare a teritoriilor noastre la trupul mamă, având în vedere că acest Tratat interzice anexarea prin forță, amenințare cu forță, război, a teritoriilor, dar permite Acordul între state în ceea ce privește teritoriile și frontierele, adică negocierile în acest sens.

Prin propunerea mea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea Legii nr. 129/1997 pentru ratificarea Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina” am deschis calea către negocieri pașnice și diplomatice privind granițele. De aceea, amenințările pe care le vehiculează Ucraina sunt dovada că statul lor este slab și nesigur pe sine și că MAE ucrainean nu are argumente, de aceea și recurge la ostilități.

Ucraina nu are argumente istorice pentru a ocupa teritoriile românești pe care le are acum în componență în mod abuziv și de aceea singurul răspuns al Kievului este să profereze amenințări. Dar comportamentul fascist al juntei de la Kiev nu mă sperie și mă voi lupta până la capăt pentru redobândirea pământului românesc pe care Ucraina nu doar că îl ocupă samavolnic, dar și supun populația românească purificării etnice, lucru pe care îl voi aduce în atenția instituțiilor internaționale”, a adăugat senatoarea.

Ucraina a impus sancțiuni împotriva Dianei Șoșoacă, după ce a cerut anexarea unor teritorii ucrainene la România

„Ministerul de Externe al Ucrainei iniţiază impunerea de sancţiuni împotriva Dianei Şoşoacă, considerând că reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, a scris, vineri, Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina, pe contul lui de Facebook.

Acesta a condamnat ferm încercarea de a pune la îndoială integritatea teritorială a Ucrainei și de a submina buna vecinătate dintre Ucraina şi România.

AICI puteți citi proiectul legislativ inițiat de Diana Șoșoacă.