Ionuț Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, a avut marți o primă reacție după ce moderatorul emsiunii Sinteza Zilei de la Antena 3, Mihai Gâdea, a transmis că el ar fi cel vinovat de ajungerea fotografiei controversate în mâinile jurnalistului Cristian Vasilcoiu, apropiat al PSD.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a refuzat să comenteze zvonurile conform cărora el ar fi cel care a „scăpat” fotografia de la Guvern, spunând că nu se va lăsa atras „în această mizerie”.
„E prima și ultima dată când mă veți auzi vorbind despre acest subiect. Nu am nicio legătură și nici nu fac așa ceva. Eu am văzut acele aberații din spațiul public ale unora, în legătură cu o posibilă legătură a mea cu chestiunea aia. Vă spun sincer că nu am ce comenta și nici nu mă voi lăsa atras în această mizerie. Din punctul meu de vedere sunt minciuni și bârfe fără conținut”, a declarat Stroe într-o conferință de presă, potrivit Jurnalul.ro.
Trei nume au fost considerate posibil vinovate
Trei nume s-au vehiculat în ultimele zile pentru gafa livrării fotografiei către PSD: Ben Oni Ardelean, Ionuț Stroe și Ionel Dancă. În ediția de luni a emisiunii Sinteza Zilei, Mihai Gâdea a venit cu o informație bombă în legătură cu celebra poză cu Ludovic Orban.
Ce spune Mihai Gâdea
„Ionuț Stroe, ‘ministrul în chiloți’, este cel care a făcut această fotografie, a trimis-o unei persoane din Craiova, iar acea persoană se pare că a trimis fotografia jurnalistului Cristian Vasilcoiu, cel care a publicat-o. Ei bine s-a aflat și acest lucru, cine a făcut fotografia, cum a ajuns ea în presă și sigur că întrebarea de fond este dacă acolo a fost prostie sau pur și simplu este o operațiune”, a spus Mihai Gâdea azi.
Ludovic Orban, amendat cu 3.000 de lei, a plătit imediat prin ghișeul.ro
„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise”, se arată într-o informare a Guvernului.
„Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”, potrivit documentului transmis sâmbătă.