Președintele rus Vladimir Putin a făcut un prim comentariu după ce s-a anunțat decesul lui Mihail Gorbaciov. El și-a exprimat cele mai profunde condoleanțe pentru moartea fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, a declarat Kremlinul.

„Vladimir Putin își exprimă cele mai profunde condoleanțe pentru moartea lui Mihail Gorbaciov. În cursul dimineții, el va trimite o telegramă cu condoleanțe rudelor și prietenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției de presă de stat rusească TASS.

Trebuie spus că Mihail Gorbaciov, primul și ultimul președinte al Uniunii Sovietice, a murit marți, la vârsta de 91 de ani, după o boală gravă și prelungită, a anunțat Spitalul Clinic Central. Vladimir Putin, în calitate de președinte rus, s-a întâlnit de mai multe ori cu Gorbaciov. Ultima dată, el l-a primit pe fostul lider sovietic la Novo-Ogaryovo, în martie 2006, la o zi după ce politicianul a împlinit 75 de ani.

De altfel, Vladimir Putin i-a trimis lui Gorbaciov felicitările anuale de ziua de naștere pe 2 martie. În acest an, liderul rus a remarcat în telegrama sa viața bogată și înalta autoritate a fostului șef al URSS și a subliniat contribuția sa la implementarea proiectelor sociale, caritabile și educaționale și la dezvoltarea cooperării umanitare internaționale.

Gorbaciov, supărat că își vede munca distrusă de Putin

Cu un an mai devreme, când Gorbaciov își sărbătorea cea de-a 90-a aniversare, Putin a subliniat în telegrama sa de felicitare adresată primului și ultimului președinte al URSS că politicianul a fost „considerat ca făcând parte din constelația de oameni străluciți și remarcabili și de oameni de stat preeminenți ai timpului nostru, care au avut un efect major asupra istoriei naționale și globale”.

În luna iulie, unul dintre apropiații lui Mihail Gorbaciov, jurnalistul Alexei Venediktov, a afirmat că ultimul lider sovietic este consternat că își vede munca vieții sale „distrusă” de Vladimir Putin în timp ce Rusia se adâncește în autoritarism.

”Pot să vă spun că este supărat. Desigur, înțelege că asta a fost munca lui de-o viață. Libertățile (în Rusia) au fost aduse de Gorbaciov. A uitat toată lumea cine a dat libertate Bisericii Ortodoxe din Rusia? Cine a fost? Mihail Sergheevici Gorbaciov. Libertatea presei, prima lege a presei cine a făcut-o? Mihail Sergheevici Gorbaciov. Proprietate privată? Mihail Sergheevici Gorbaciov”.

În timp ce vorbea, a făcut un semn arătând că totul a fost distrus.

„Deci, ce ar putea să spună Gorbaciov acum?”, a continuat Venediktov.

Ce reacții au venit de la cei mai importanți lideri ai lumii

Mesaje de condoleanțe au venit și de la vârful Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a arătat că acesta „a jucat un rol crucial în încheierea Războiului Rece şi în căderea Cortinei de Fier”.

„El a deschis calea către o Europă liberă. Este o moştenire pe care nu o vom uita. RIP. Mihail Gorbaciov”, a scris von der Leyen pe Twitter.

Și secretarul general al ONU Antonio Guterres şi-a exprimat „profunda tristeţe” după moartea lui Mihail Gorbaciov. El a ținut să arate că fostul lider al URSS a fost un om de stat unic, care a schimbat cursul istoriei și care a făcut mai mult decât oricine altcineva pentru a provoca în mod paşnic sfârşitul Războiului Rece.

O serie de omagii au fost aduse și de Emmanuel Macron și Boris Johnson. Premierul britanic a salutat „curajul şi integritatea” ultimului lider al URSS, iar preşedintele francez a ținut să puncteze că acesta  a fost un om al păcii, ale cărui alegeri au deschis o cale către libertate pentru ruşi. La rândul său, Joe Biden a susținut că Gorbaciov a fost un „lider rar”.