Prima reacție a SUA după atacul armatei Rusiei asupra Cernihivului

Josep Borrell

SURSA FOTO: Dreamstime

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, condamnă atacul cu rachete al armatei Rusiei asupra orașului ucrainean Cernihiv, soldat cu moartea a şapte civili şi cu rănirea a circa 150 de oameni.

Josep Borrell condamnă atacul armatei Rusiei asupra Cernihivului

„Condamnăm cu fermitate încă un atac rusesc laș și deliberat asupra Chernihiv, care a vizat o universitate și un teatru, provocând moartea a cel puțin șapte civili, inclusiv copii, lăsând mulți alții răniți. Acum, ca întotdeauna, noi suntem alături de Ucraina”, a scris, duminică, Josep Borrell pe contul său de Twitter.

Șapte oameni au fost uciși, iar 144 de persoane au fost rănite în Cernihiv

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat deja că vrea să se răzbune pe armata Rusiei, după ce şapte persoane, inclusiv o fetiţă de doar şase ani, au fost ucise şi 144 au fost rănite sâmbătă, 19 august 2023, în urma atacului armatei Rusiei cu rachetă asupra pieţei centrale din oraşul istoric Cernihiv. Volodimir Zelenski a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

„Sunt sigur că soldaţii noştri vor răspunde la acest atac terorist. Un răspuns tangibil”, a zis el.

Racheta a lovit chiar în centrul oraşului, într-o zi de sărbătoare religioasă, când lumea mergea la Sfânta Biserică. Clădirea Teatrului Dramatic din piaţa centrală, care găzduia un eveniment cu circuit închis pe tema dronelor folosite pe frontul de luptă, la care participau producători şi militari, pare să fi fost ţinta atacului armatei Rusiei. Şi alte clădiri din jur, inclusiv Universitatea Politehnică, au fost avariate.

„15 dintre persoanele rănite sunt poliţişti. Majoritatea celor care au murit se aflau în vehicule lor, traversau strada sau se întorceau de la Sfânta Biserică”, a declarat ministrul Afacerilor Interne din Ucraina, Ihor Klîmenko.

„41 de persoane se aflau sâmbătă în spital. Toţi participanţii au fost verificaţi de poliţie la intrare. Au fost prezenţi medici la faţa locului. Imediat (cum) a pornit sirena de raid aerian, evenimentul a fost oprit, iar participanţilor li s-a spus de mai multe ori că trebuie să meargă la adăpost. Din nefericire, unii oameni au ieşit afară. Toţi cei care au mers la adăpost sunt în siguranţă. Eu, personal, am intrat în adăpost cu un minut înainte de lovitură”, a zis guvernatorul regional Viaceslav Ceauş.

Acum, Serviciile de Securitate din Ucraina investighează cum au aflat soldații ruşi de evenimentul găzduit de Teatrul Dramatic întrucât locul de desfăşurare a fost anunţat cu doar câteva ore înainte.