Executivul urmează să adopte un proiect de hotărâre privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2020 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare. Un alt proiect de hotărâre supus aprobării în Guvern are în vedere stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Totodată, Executivul va decide, printr-o Hotărâre, cu privire la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului, având în vedere schimbările intervenite în arhitectura guvernamentală după instalarea la Palatul Victoria a Guvernului Orban în noiembrie 2019. Guvernul va aproba şi un proiect de hotărâre privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială.
Potrivit Agerpres, pe agenda şedinţei se regăsesc şi trei memorandumuri care vizează participarea unor demnitari din Executiv în calitate de membri ai Consiliilor de Administraţie sau de Supraveghere a unor companii şi societăţi cu capital de stat.
Astfel, se propune ca Daniela Nicolescu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, să participe în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii CONVERSMIN S.A. , Niculae Havrileţ, secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Societăţii OMV Petrom SA, şi Gheorghe-Adrian Miuţescu, preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii ROMAERO S.A.
Audierile miniştrilor Cabinetului Orban ll în Parlament, care sunt aceiaşi din actualul executiv demis, vor avea loc în 17, 18 şi 19 februarie, iar votul în plenul Camerelor reunite este programat în 24 februarie, conform deciziei Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.