Ericsson, cel mai important furnizor de tehnologie şi servicii de comunicaţii din lume, lansat o soluție completă de transmisie a datelor video pentru a răspunde la creșterea nevoii pentru conținut video via LTE, conform unui comunicat al companiei.
Noua soluție Ericsson pentru LTE va duce experiența video la un alt nivel și va oferi conținut video de înaltă calitate pentru transmisiile de la cele mai importante evenimente. Va permite operatorilor și partenerilor lor media să furnizeze servicii premium la costuri scăzute pentru o transmisie eficientă via LTE, aducând în același timp noi surse de venit.
Pe măsură ce crește cererea consumatorilor pentru accesarea conținutului media de pe toate dispozitivele pe care le dețin, serviciile de TV și traficul de date video vor domina transmisia de date prin rețea și vor crește traficul de date mobile de la 40% la 90% în următorii 3-4 ani. Rezultatul va fi o presiune continuă asupra operatorilor pentru a permite consumatorilor să vizioneze canale TV oriunde, dar, în același timp, să-și gestioneze costurile și eficiența rețelei.
Operatorii telecom de top văd deja potențialul pe care îl aduc rețelele LTE. Datorită capacității și vitezei de transfer mai mari, o rețea LTE poate facilita livrarea unui conținut video de înaltă calitate pentru oricine, oriunde, oricând, fără buffering.
„Verizon plănuiește să introducă soluția Ericsson de transmisie de date video prin LTE pentru a oferi fanilor evenimentelor sportive o experiență cu totul diferită”, a declarat Parissa Pandkhou, Director Advanced Solutions, Verizon. „Vedem noi oportunități în această tehnologie pentru evenimentele sportive, concerte și chiar învățământul la distanță”, a adăugat Parissa Pandkhou.
Directorul executiv Networks and Access Technology al operatorului australian Telstra, Mike Wright, a confirmat că Telstra va încheia un parteneriat cu Ericsson pentru o versiune de test a tehnologiei de transmisie a date video prin LTE în a doua jumătate a anului 2013.
„Versiunea de test va arăta cât de mult se poate îmbunătăți transmisia de date video pentru consumatorii care doresc să se bucure de conținut video mobil”, a afirmat Mike Wright. „Partea cea mai bună a acestei soluții este eficiența crescută a rețelei pe care o va furniza, ajutându-i pe operatori să-și atingă obiectivele de business și să livreze clienților serviciile pe care și le doresc. Colaborarea cu un lider la nivel global, cum este Ericsson, ne ajută să facem cu adevărat diferența pe o piață extrem de competitivă”, a mai menționat Mike Wright.
„Am observat o cerere foarte mare pentru livrarea eficientă de date video prin rețele mobile”, a spus Peggy Johnson, Executive Vice President, Qualcomm Technologies, Inc. and President, Global Market Development. „Pentru a satisface aceste nevoi, ne bucurăm că vom lucra cu Ericsson pentru a oferi o soluție de ultimă generație pentru servicii video de înaltă calitate”, a mai adăugat aceasta.
Ulf Ewaldsson, Senior Vice President și Chief Technology Officer la Ericsson a subliniat faptul că Ericsson se află într-o poziție privilegiată pentru a livra servicii de transmisie de date video prin LTE. Nu numai că este singura companie care poate oferi un mix între analiza psihologiei obiceiurilor de consum, experiență vastă în implementarea și gestionarea de rețele mobile și 20 de ani de inovație în materie de tehnologie pentru compresie video, dar îi și poate ajuta pe operatorii telecom să-și maximizeze veniturile cu ajutorul evoluției rapide a consumului de media.
Cercetările desfășurate de Ericsson ConsumerLab arată că 67% dintre consumatori folosesc dispozitivele mobile (tablete, laptopuri sau smartphone-urile) pentru servicii TV. Mai mult decât atât, cercetările arată că peste 50% din consumul de conținut TV de pe smartphone-uri are loc în afara casei (pe rețele mobile). Noua soluție de transmisie de date video prin LTE vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de a beneficia de experiența transmisiei TV pe toate dispozitivele.
Soluția de transmisie de date via LTE este compusă din 3 standarde tehnologice noi:
HEVC (High Efficiency Video Coding) – un nou standard de compresie video care garantează că transmisia de date ocupă jumătate de lungime de bandă prin comparație cu standardul MPEG-4 AVC.
MPEG DASH (Dynamic Adaptive Streaming over HTTP (DASH)) – simplifică și standardidează livrarea adaptabilă de video către dispozitivele consumatorilor, pentru o mai bună calitate și eficiență a serviciului.
eMBMS (Evolved Multimedia Broadcast Multicast Service) – un standard 3GPP care permite rețelelor mobile să ofere servicii de transmisie de date în mod dinamic pentru a reduce costul de livrare prin rețelele radio.