Surpriză mare după o campanie de vaccinare extrem de reușită. Restricția privind purtarea măștii de protecție nu va mai fi obligatorie în aer liber în Israel, începând cu ziua de duminică. Motivul ar fi acela că peste jumătate din populație s-a vaccinat deja. Totul face parte din de ridicare treptată a restricțiilor impuse pe fondul pandemiei, conform unui anunț făcut de autoritățile israeliene,
Israel este una dintre primele țări care, în primăvara anului 2020, a impus purtarea unei măști sanitare în toate locurile publice. Totuși, se pare că situația s-a schimbat în ultimele săptămâni, asta datorită unei vaste campanii de vaccinare care a permis administrarea celor două doze necesare de vaccin Pfizer / BioNTech la peste jumătate (53%) din cei 9,3 milioane de locuitori ai săi, transmite AFP.
Măstile nu vor mai fi purtate în public
„Măștile sunt făcute pentru a ne proteja de pandemia de coronavirus. Dar, din moment ce experții au ajuns la concluzia că masca nu mai este necesară în aer liber, am decis să ridicăm (obligația de a purta) masca”, a transmis ministrul Sănătății Yuli Edelstein.
„Rata de infectare este foarte scăzută în Israel datorită succesului campaniei de vaccinare, deci este posibilă relaxarea măsurilor”, a mai spus acesta, adăugând că masca a rămas oricum obligatorie în locurile publice închise (centre comerciale, magazine, etc.).
Campania de vaccinare, demarată încă din decembrie
Israelul a lansat o vastă campanie de vaccinare la sfârșitul lunii decembrie datorită unui acord cu gigantul farmaceutic american Pfizer, care a livrat rapid milioane de doze în schimbul informațiilor cu privire la efectele vaccinării. Statul ebraic a înregistrat un vârf de infectări la jumătatea lunii ianuarie, cu aproximativ 10.000 de contaminări zilnice, dar acestea au fost sub 200 în ultimele zile, cu o rată de pozitivitate a testelor de 0,3%.
Israelul și Pfizer au „demonstrat că pandemia Covid-19 poate fi înfrântă printr-o campanie de vaccinare în masă”, a declarat miercuri Albert Bourla, CEO al gigantului farmaceutic, într-un mesaj video difuzat cu ocazia celebrării independenței Israelului în timpul căruia mii de oameni, adesea fără măști, s-au adunat la Ierusalim.
Această scădere a contaminărilor a permis deja autorităților să redeschidă restaurante, baruri și plaje la începutul lunii martie. De asemenea, guvernul a dezvăluit miercuri un plan pentru a permite întoarcerea turiștilor străini vaccinați din 23 mai, la mai mult de un an după închiderea frontierelor pentru călătorii de agrement.