Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat în această seară că prima țară europeană care a decis să-și mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim este Serbia. Anunțul său a venit în același timp cu cel al președintelui american Donald Trump de la Casa Albă, care era însoțit de de președintele sârb Aleksandar Vucic și premierul kosovar Avdullah Hoti, cu care a purtat discuții în ultimele zile.
Serbia îşi va muta de la Tel Aviv la Ierusalim ambasada din Israel, devenind astfel „prima ţară europeană” care urmează exemplul Statelor Unite, a anunţat vineri seară premierul israelian Benjamin Netanyahu, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Îi mulţumesc preşedintelui Serbiei (Aleksandar Vucic – n.r.), prietenul meu (…), pentru decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera acolo ambasada ţării sale”, a transmis Netanyahu printr-un comunicat în ebraică, precizând că mutarea se va face până în iulie 2021.
„Aş vrea de asemenea să îi mulţumesc preşedintelui Trump, prietenul meu, pentru contribuţia la această realizare”, a adăugat Netanyahu.
Trump a făcut același anunț de la Casa Albă
În acelaşi timp, la Casa Albă, preşedintele american Donald Trump a anunţat la rândul său că Serbia s-a angajat să îşi mute ambasada din Israel la Ierusalim şi că Israelul şi Kosovo au căzut de acord să îşi normalizeze legăturile şi să stabilească relaţii diplomatice, potrivit Reuters.
Trump a făcut declaraţia însoţit de preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul kosovar Avdullah Hoti, care, împreună cu consilieri ai preşedintelui american, au avut două zile de discuţii la Casa Albă în urma cărora au ajuns la un acord asupra unei „normalizări economice”.
Serbia urmează astfel exemplul Statelor Unite şi Guatemalei, care şi-au transferat ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim în mai 2018, încălcând un consens internaţional asupra Oraşului Sfânt şi provocând furia palestinienilor.
Statutul Ierusalimului este, de altfel, una dintre cele mai spinoase chestiuni în perspectiva unei reglementări a conflictului israeliano-palestinian.
ONU consideră că această chestiune trebuie să facă obiectul unui acord între israelieni şi palestinieni şi că, în aşteptarea acestuia, statele nu trebuie să îşi stabilească la Ierusalim reprezentanţa lor diplomatică din Israel.