O soluţie pentru clădirile cu risc seismic aflate în patrimoniul Primăriei Capitalei.
Ce se propune la nivelul Bucureştiului în cazul clădirilor cu risc seismic ale municipalităţii?
Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a venit cu ideea ca aceste clădiri cu risc seismic aflate în patrimoniul municipalităţii şi care nu pot fi folosite în scop administrativ să fie concesionate către operatori privaţi, care ar urma să le consolideze şi apoi să le introducă în circuitul civil.
Stelian Bujduveanu a explicat că nu este vorba despre parteneriate publice-private, având în vedere că legislaţia nu este încă aplicabilă în România, ci de concesiuni de lucrări publice pentru o perioadă de 49 de ani.
„O abordare, nu o să vorbim de parteneriate publice-private, pentru că legislația nu este încă aplicabilă în România.
Însă vom vorbi de acel termen definit concesiuni de lucrări publice, prin care poți oferi o clădire după ce ai consilidat dreptul de proprietate juridic în acea clădire, îl poți oferi, iar beneficiarul, care pe o perioadă de 49 de ani preia clădirea și o consolodează, după ce Municipalitatea își asumă să emită autorizația de construire și să aibă și expertizarea proiectului tehnic, acea clădire cu siguranță va reintra în circuitul civil.
Noi, ca și municipalitate, ne dorim în primul rând siguranța cetățenilor și acele clădiri să reintre în circuitul civil”, a explicat viceprimarul Capitalei, într-o intervenţie la Digi24.
Stelian Bujduveanu a adăugat că a semnat un acord de principiu, astfel încât municipalitatea să îşi dea acordul în vederea consolidării pentru toate imobilele în care deţine cote părţi.
Este o veste foarte bună pentru asociaţiile de proprietari sau colocatari, care nu vor mai fi nevoiţi să aștepte o decizie de la Primărie pentru pentru demararea lucrărilor de consolidare.
Viceprimarul Capitalei a mai vorbit şi despre situaţia în care există coproprietari care nu vor să îşi dea acordul în vederea consolidării. În acest caz, ar fi poate bine să se recurgă la varianta exproprierii, afimă Bujduveanu.
Stelian Bujduveanu: Se reiau lucrările de consolidare pentru 10 imobile din București. Încă 16 clădiri vor intra în lucru etapizat
Tot miercuri, 8 februarie, pe pagina sa de Facebook, vicepremierul Stelian Bujduveanu a anunţat că s-au reluat lucrările de consolidare pentru 10 imobile din București, iar alte 16 clădiri vor intra în lucru etapizat, chiar din această primăvară.
„Unul din principalele obiective pentru care Partidul Național Liberal București a solicitat Primarului General, pe 27 ianuarie 2023, soluții imediate este CONSOLIDAREA CLĂDIRILOR cu risc seismic.
Pe 30 ianuarie 2023, la scurt timp după acest demers, am solicitat Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) să grăbească procesul de punere în siguranță a clădirilor cu risc seismic.
Astăzi am fost și în teren, însoțit de dl Răzvan Munteanu, directorul AMCCRS.
Situația este următoarea:
1 ) Clădiri la care se vor relua lucrările, începând din primăvară (10 imobile de locuit și clădiri administrative situate în centrul Capitalei):
La trei clădiri (situate pe străzile Bd. M.Kogălniceanu 30, Calea Victoriei 22-24 și Pictor Ștefan Luchian), lucrările sunt finalizate în proporție de 10%. Aici vor fi reluate procedurile de proiectare și execuție, începând din primăvară.
La patru clădiri (situate pe străzile: Biserica Enei 14; Blănari 2; Știrbei Vodă 20; Vânători 17), lucrările sunt finalizate în proporție de 70%. Pentru acestea se vor organiza, în scurt timp, proceduri de atribuire a contractelor de continuare a lucrărilor.
La clădirea situată pe strada Franceză nr.30, lucrările sunt finalizate în proporție de 95%. Imobilul va fi recepționat chiar din această primăvară.
Clădirile situate pe străzile Blănari 6,8,10; Spătarului 36 au fost finalizate și sunt în faza de recepție.
2 ) Clădiri cu risc seismic care vor intra în execuție, etapizat, în anul 2023 (16 imobile de locuit și clădiri administrative, astfel:
12 clădiri în faza avansată de proiectare – Ex: Calea Moșilor 82, Mihai Vodă 13, Str. Dianei 2, Str. Franceză 32, Str. Schitu Măgureanu 3, Str. Baltagului 17
3 clădiri pentru care au fost emise autorizații de construire – Calea Victoriei 101A și B, Carol I 63, B-dul N. Bălcescu 32-34
1 clădire în stadiu de licitație – Str. Boteanu 3A-3B
În același timp, continuăm lucrările de expertizare a podurilor și pasajelor rutiere. Acestea au început în luna decembrie 2022 și vor fi finalizate în Martie 2023.
Imediat după expertizare, începem lucrările de punere în SIGURANȚĂ a celor 28 de obiective. Vom începe cu podurile și pasajele care necesită intervenții de urgență”, a scris Stelian Bujduveanu pe pagina sa de socializare.